Data publicării:

PNL va depune trei moţiuni simple pe sănătate

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Crin Antonescu
Crin Antonescu

Comisia de Sănătate a PNL se va întruni, vineri, la Târgu Mureş, pentru a pregăti trei moţiuni simple pe sănătate, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja.

Liderul PNL Covasna, Marius Obreja, a afirmat că vineri se va întruni, la Târgu Mureş, Comisia de Sănătate a Partidului Naţional Liberal, informează Mediafax. Pe ordinea de zi a şedinţei se află definitivarea textelor a trei moţiuni simple pe sănătate, una pe medicina de familie, a doua pe reorganizarea şi restructurarea spitalelor, iar a treia pe coplată şi medicamentele compensate. Obreja a menţionat că la întâlnire vor participa şi reprezentanţi ai organizaţiilor judeţene, urmând să fie prezent şi un delegat al PNL Covasna. În acest context, el a subliniat că PNL Covasna contestă iniţiativa Ministerului Sănătăţii de a muta Centrul de Patologie Neuromusculară "Dr. Radu Horia" de la Vâlcele la Întorsura Buzăului. "Nu suntem de acord cu acest lucru. Este vorba de o iniţiativă heirupistă, fără o consultare prealabilă", a spus liderul PNL Covasna. El a adăugat că organizaţia judeţeană se solidarizează cu bolnavii, cu angajaţii centrului de la Vâlcele, care protestează faţă de această iniţiativă a Ministerului Sănătăţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel