PNL solicită Guvernului retragerea HG privind recalcularea pensiilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
PNL
PNL
PNL solicită Guvernului retragerea de urgenţă a HG privind completarea normelor de aplicare a Legii referitoare la sistemul unitar de pensii publice adoptată în luna mai, a anunţat, joi, vicepreşedintele liberalilor Dan Vîlceanu, precizând că în caz contrar liberalii vor ataca acest act normativ în contencios administrativ. 

"PSD taie pensiile românilor care au lucrat în grupa I şi II de muncă, adică în condiţii grele de muncă. Mă refer la Hotărârea de Guvern nr. 291 din mai anul acesta, prin care sunt modificate normele de aplicare ale Legii pensiilor 263/2010. Practic, prin această hotărâre, pensionarii care au ieşit înainte de 2011 la recalculare primesc o pensie mai mică, iar cei care au ieşit la pensie după 2011 primesc o pensie mai mare. (...) PNL solicită de urgenţă Guvernului PSD-ALDE să retragă această hotărâre de guvern. În cazul în care nu vor proceda la retragerea acestei hotărâri de guvern, vom ataca în instanţele de contencios administrativ această HG, întrucât este discriminatorie şi creează în România pensionari de categoria I şi pensionari de alte categorii", a declarat Dan Vîlceanu într-o conferinţă de presă. 

Liberalul a menţionat că PNL va aştepta "un orizont de timp rezonabil" pentru ca Guvernul să retragă hotărârea. 

El a arătat că sunt peste 50.000 de pensionari care sunt afectaţi de acest act normativ şi că diferenţele la pensii sunt de ordinul sutelor de lei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel