Întrebat ce aşteaptă de la şedinţa BEx, Gheorghe Falcă a spus că "în primul rând, echipa de negociere să ne prezinte situaţia reală a negocierilor. În al doilea rând, cred că trebuie să ne aducem aminte că i-am mandatat ca să existe un premier în jurul PNL. Sperăm că au atins obiectivul acesta. Când s-a luat în discuţie continuarea negocierilor cu PSD şi nu cu USR, ideea era că discutăm de un premier din PNL, iar PSD să susţină această variantă din Parlament şi, evident, din Guvern".
Premier prin rotaţie, ce spune Falcă
"Pentru mine, ca persoană, varianta nu e de luat în calcul. Nu ştiu ce va decide partidul. Dacă facem o discuţie pentru varianta prin rotaţie, înseamnă că îl vom pune pe preşedintele României să dea un premier spre PSD şi o să îi punem pe parlamentarii PNL să voteze un premier PSD, lucru cam rapid după experienţa guvernărilor PSD din ultimii ani", a mai adăugat europarlamentarul.
Surse politice au anunţat că există posibilitatea ca PNL să nu vină cu un nume şi să îl lase pe Klaus Iohannis să nominalizeze un premier.
"Eu cred că cel mai bine aşa era, pentru ambele partide. Partidele să facă majoritatea, să se gândească la ministere, miniştri, iar preşedintele României să numească un premier care să conducă majoritatea timp de 3 ani", a continuat el.
Premierul care ar fi ridicat probleme de constituţionalitate
"(n.r. Nicolae Ciucă, un nume de premier acceptat) Pentru mine da, dar mai sunt şi alte nume. Florin Cîţu nu cred că ar primi sprijin din partea PSD şi am avea, posibil, probleme la nivel de aplicare a Constituţiei", a concluzionat Gheorghe Falcă.
Florin Cîţu a anunţat că nu se va merge la Cotroceni cu mai multe variante de premier
'Împreună cu cei de la PSD trebuie să găsim această variantă şi mergem împreună. Această coaliţie trebuie să meargă cu numele de premier. (...) Este vorba de coaliţie, este un premier al coaliţiei. Nu va merge PNL cu un premier la Cotroceni. (...) Asta e soluţia cu care vom merge. Nu o să mergem fiecare partid cu o variantă de premier', a arătat el, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
Dacă PSD va da primul premierul, PNL nu îi vrea pe Ciolacu sau Grindeanu premieri, conform surselor DC News.
Dacă PSD va da primul premierul, PNL nu îi vrea pe Ciolacu sau Grindeanu premieri, spun surse exclusive. În PNL a apărut această nouă cerere pentru negocieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video