Data publicării:

PNL: ”Ministrul Educației avea întâlnire. Demisia nu e gest de onoare”

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Educației, Valentin Popa, și-a dat demisia. 

Raluca Turcan afirmă că ”ministrul Educației avea întâlnire cu moțiunea PNL pe Educația. Demisia nu vine ca un gest de onoare, ci ca unul de neputință și incompetență”

PNL iese la atac după demisie și susține că moștenirea pe care o lasă ministrul Educației este una amară: ”manuale cu greșeli, mai scumpe ca oricând; universități de tradiție au fost sancționate prin tăierea finanțărilor pentru programele de masterat și doctorat, fără a se ține cont de performanță; eliminarea concursului și introducerea examenului de promovare în funcție> în universități pentru încurajarea nepotismului și incompetenței; standardele scăzute pentru obținerea titlului de doctor; bulversarea învățământului în limbile minorităților naționale fără dezbatere publică și fără un studiu de impact.”

Mai mult, Raluca Turcan acuză că educația este ”fără direcție”. 

Totodată, prim-vicepreședintele PNL dă direcții viitorului ministru: 

Introducerea concursurilor transparente și deschise în ocuparea posturilor didactice din universități;

Evaluarea, clasificarea și finanțarea universităților în funcție de performanțe;

Renunțarea la Editura Unică și introducerea unor licitații corecte, organizate la timp;

Susținerea măsurilor de reducere a abandonului școlar prin implementarea programelor de tipul "After-School" sau "Alimentație diversificată în școli";

Punerea în practică a Masteratului Didactic;

Consolidarea învățământului profesional - și anume, licee tehnologice dotate și adaptate cerințelor în parteneriat cu oamenii de afaceri;

Creșterea finanțării pentru educație și cercetare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel