'Ne angajăm, dar acest lucru va depinde şi de ce se va întâmpla la alegerile parlamentare, să atingem câteva obiective care într-adevăr să pună România pe picior de egalitate cu celelalte ţări ale UE. Primul este încetarea MCV, nu aşa cum îşi imaginează alţii. Încetarea MCV nu se poate realiza decât transpunând în legislaţia din România recomandările din cadrul MCV, Comisiei de la Veneţia şi respectând principiile articolului 2 privind statul de drept din Tratatul UE. Ne angajăm ca în maxim un an de la preluarea guvernării România să devină ţară membră Schengen. (...) Susţinem - şi ne angajăm ca obiectiv fundamental - aderarea României la zona euro, pentru că asta conferă o garanţie că România va face parte din rândul statelor care constituie un nucleu puternic, iar trecerea la zona euro va furniza o serie de avantaje pe care nu le avem astăzi', a spus Orban, la lansarea programului politic al PNL pentru alegerile europarlamentare.
El a precizat că deciziile luate la nivelul UE pot să genereze avantaje, dar şi dezavantaje, context în care a arătat că principala misiune a reprezentanţilor României în PE şi în instituţiile europene vizează utilizarea tuturor pârghiilor de negociere pentru a reuşi să influenţeze deciziile la nivel european în favoarea ţării noastre.
'Pentru noi, un obiectiv fundamental este acela ca într-un timp cât mai scurt venitul românilor să ajungă cât mai aproape de venitul mediu al UE', a spus Ludovic Orban. Preşedintele liberalilor a indicat că PNL îşi propune ca următorul exerciţiu financiar multianual al UE să pună la dispoziţia României resurse cel puţin egale cu exerciţiul financiar 2014 - 2020.
'Ne propunem să utilizăm toate resursele care există la dispoziţia României pentru a susţine capitalul românesc, pentru a-i creşte competitivitatea, pentru a avea acces la fondurile de cercetare şi inovare. (...) Ne propunem să fructificăm toate resursele care sunt puse la dispoziţie, nu cum se întâmplă astăzi, în care miliarde de euro sunt ţinuţi la graniţa ţării fără niciun fel de şanse să-i aducem din cauza incompetenţei şi centralismului birocratic al unor guvernanţi. Toate resursele trebuie folosite pentru a asigura calitatea vieţii pentru cetăţenii români, indiferent dacă trăiesc în municipii, oraşe şi în mediul rural', a arătat Orban. El a pledat şi pentru investiţii în infrastructură, creşterea calităţii serviciilor medicale şi a învăţământului.
Orban a precizat că PNL susţine Parteneriatul estic, integrarea Republicii Moldova în UE şi o solidaritate euro-atlantică. Acesta a menţionat că sloganul PNL 'România în primul rând' nu este unul naţionalist.
'Acest slogan de fapt exprimă voinţa noastră, a liberalilor, şi sunt convins a fiecărui român, ca România să fie în primul rând a UE, partener egal la toate deciziile care se iau la nivelul UE, un stat respectat, apreciat, care poate să influenţeze deciziile la nivel european', a subliniat Orban. El a mai precizat că programul politic al PNL nu este unul închis, ci deschis. 'Orice parte a societăţii româneşti doreşte să-şi aducă o contribuţie (...) suntem deschişi să preluăm orice fel de idee serioasă care poate să confere României statutul pe care îl merită la nivelul UE', a susţinut Orban, la lansarea programului politic 'Profesionişti în Parlamentul European'.
La eveniment sunt prezenţi şi consilierii de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale Diana-Loreta Păun şi Constantin Ionescu, preşedinţi de organizaţii patronale, profesionale, sindicate, reprezentanţi ai mediului academic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”