Data publicării:
PNL îi răspunde lui Oprișan: Să tăcem pentru ca Vrancea să ajungă Suceava 2?
PNL Vrancea îi dă replica lui Marian Oprișan după ce acesta a precizat că îi face plângere penală senatorului Cătălin Toma pentru încălcarea secretului medical.
”Baronul face ce știe el cel mai bine: presiuni și amenințări cu plângeri penale! Îi transmitem că nu ne impresionează și că vom continua să arătăm adevărul vrâncenilor!
PNL Vrancea a luat la cunoștință, fără stupoare, de noile amenințări ale președintelui CJ Vrancea, numitul Marian Oprișan, cunoscut publicului drept "Mama mea sunt eu" și-i transmite că nu amenințările și șantajul mediatic sunt soluția în aceste clipe grele prin care trece societatea noastră. Gravitatea momentului este cu totul alta, iar atacurile sale de natură politică, raportat la chestiunile administrative pe care PNL Vrancea le-a semnalat, dovedesc, încă o dată caracterul acestui baron care a dus Vrancea la coada României după mai bine de 25 de ani de șefie.
Cătălin Toma: O să-mi asum
"Dacă tot mă amenință tovarășul Oprișan cu plângeri penale, atunci o să-mi asum și această bătălie juridică, așa cum mi-am asumat numeroase atacuri din partea sa, dar și când mi-am asumat sancționarea faptului că nu a participat niciodată la ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea. Așa de mult îi pasă lui de vrânceni, lipsind la toate cele 30 de ședințe al CJSU. Să nu uităm că de când este Spitalul Județean condus de Mîndrilă, și toată lumea știe că a fost demis de două ori, nu liberalii l-au susținut pe tovarășul Conservă, ci Oprișan! În aceste zile, trebuie să vorbim despre oameni și despre sănătatea lor, de protecția lor. Tocmai de aceea cerem, încă o dată, autorităților responsabile, desemnarea unei conduceri militare la Spitalul Județean din Focșani, pentru că unitatea spitalicească trebuie să fie condusă cu responsabilitate în perioada care va urma", a transmis senatorul Cătălin Dumitru Toma, președintele PNL Vrancea.
"Ce să mai spun despre acuzațiile lui Oprișan? Am constatat cât de penibil poate fi când scrie că aș fi "dezvăluit identitatea directorului spitalului" și că asta este o "infracțiune". Identitatea directorului o cunoaște toată lumea, tovarășe! Te-ai pierdut în idei, amenințări și presiuni politice, baroane! Îți transmit că e de datoria mea, ca senator, în calitate de ales al comunității vrâncene, să preiau informațiile apărute în mass-media, confirmate chiar de managerul Mîndrilă, și să iau atitudine cerând protecția cadrelor medicale și a pacienților, mai ales într-o situație atât de gravă cum este aceasta", a mai adăugat senatorul Cătălin Toma.
”Oprișan creează panică”
”Constatăm, așadar, că baronul Oprișan creează panică și tot felul de presiuni mediatice prin diverse amenințări, ceea ce demonstrează că nu realizează pe ce lume trăiește și ce se întâmplă cu adevărat în aceste clipe la Spitalul Județean Focșani, acolo unde 9 cadre medicale sunt infectate cu COVID-19, iar alte câteva zeci sunt suspecte. Ce vrea Oprișan? Să tăcem pentru ca Vrancea să ajungă Suceava 2??
PNL Vrancea a făcut mai multe demersuri în ultimele două luni pentru ca sistemul medical să fie susținut: l-a scos pe Oprișan din bârlogul de la Km 25 pentru a pune pe ordinea de zi alocarea de fonduri către spital, consilierii județeni PNL au votat alocarea de sume pentru spital, Ministerul Sănătății condus de PNL a adus un aparat de testare COVID-19 la Direcția de Sănătate Publică Vrancea și, cel mai recent, a tras un semnal de alarmă cu privire la neregulile majore din Spitalul Județean, nereguli produse în aceste zile, cu Mîndrilă la conducere. Sunt lucruri reale, verificabile, nu atacuri politice!”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Vrancea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News