Data actualizării:
Data publicării:

PNL, program de guvernare - fonduri europene. Roxana Mînzatu: Guvernul lui Iohannis va duce absorbţia fondurilor europene la ZERO

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Roxana Mînzatu, fostul ministru al Fondurilor Europene Foto: C. Andreescu
Roxana Mînzatu, fostul ministru al Fondurilor Europene Foto: C. Andreescu

Roxana Mînzatu, ministru interimar al Fondurilor Europene şi vicepreşedinte PSD, susţine că programul de guvernare prezentat de Ludovic Orban plagiază propunerile PSD, referindu-se la cea care prevede ca Programul Operaţional Regional (POR) să fie descentralizat şi axele acestuia să fie dimensionate în funcţie de specificul şi de nevoile fiecărei regiuni de dezvoltare.

Potrivit unui comunicat al PSD, Roxana Mînzatu susţine mai spune că a avut deja discuţii cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România şi a celorlalte structuri asociative, care au declarat, inclusiv prin scrisori formale, că susţin eforturile ministerului de descentralizare a POR.

'Programul de guvernare al PNL pe zona fondurilor europene este o ruşine. Nu se poate ca un partid care vine la putere după o moţiune de cenzură să vină în programul de guvernare doar cu plagiat după ceea ce face deja Guvernul pe care l-a înlăturat. Nu se poate să nu aibă absolut niciun plan, nicio prioritate, nicio măsură, în afara celor pe care eu le-am promovat în ultimele luni şi PSD în ultimii 3 ani de guvernare social democrată. Marele plan al PNL la guvernare este să descentralizeze POR, reformă pe care am prezentat-o deja Comisiei Europene în negocierile informale în ultimele luni, pentru că noi considerăm că nu este normal să ai un POR cu aceeaşi componenţă în toate regiunile României.

În afara acestei propuneri plagiate de la PSD, Orban şi trupa lui de Jokeri nu au niciun plan concret pentru a aborda perioada de programare 2021-2027', susţine Roxana Mînzatu, citată de comunicat. Roxana Mînzatu susţine totodată că premierul desemnat şi ministrul propus de PNL la conducerea Ministerului Fondurilor Europene 'nu au pregătire să coordoneze un domeniu în care fiecare zi este importantă pentru absorbţie, adăugând că 'secţiunea dedicată de PNL Fondurilor Europene este, pe lângă plagiat, plină de platitudini şi afirmaţii conceptuale care nu indică modul concret în care se doreşte îmbunătăţirea performanţei sistemului'.

'Fără nicio viziune, fără propuneri care să ne arate ce anume se va face diferit sau mai bine pentru a îmbunătăţi continuu performanţa sistemului, Guvernul lui Iohannis va duce absorbţia fondurilor europene la ZERO. Am mai avut în 2016 tot 'Guvernul LUI' care a lăsat în urmă programe blocate şi absorbţie ZERO. Nu putem răspunde serios, cu cifre şi elemente tehnice, unui text din Programul de Guvernare PNL care arată mai mult a compunere de clasa a patra împănată cu elemente de plagiat', a adăugat Mînzatu, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel