PNL, executat silit pentru datorii către firma lui Relu Fenechiu
Data publicării:
Autor: Diana Popescu
WhatsApp
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, a executat silit PNL pentru datorii de peste 300.000 de euro, la care se adaugă penalități de circa 150.000 de euro, pe care forma- țiunea politică din care a făcut parte le are la societatea familiei Fenechiu.

Datoriile datează din 2009, din timpul campaniilor electorale, societatea în cauză livrând atunci, contra cost, materiale electorale pentru PNL, potrivit Jurnalului Național.

Din 2011, SC La Rocca SRL Iași a acționat în judecată partidul pentru recuperarea datoriilor, abia anul trecut Tribunalul București decizând definitiv ca plata să fie efectuată în mod obligatoriu.

În februarie 2016, judecătorii au admis în parte cererea în anulare și au obligat PNL să achite firmei lui Relu Fenechiu suma de 1.367.000 de lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate în timpul campaniei electorale din anul 2009, în termen de zece zile de la comunicare.

De asemenea, PNL a mai fost obligat de către Tribunalul București să plătească către SC La Rocca SRL Iași suma de 4.150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea Tribunalului București este definitivă. 

PNL a mai fost obligat de aceeași instanță să mai achite firmei lui Relu Fenechiu suma de 400.000 de lei cu titlu de daune moratorii și încă 10.000 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

În luna februarie a acestui an, societatea controlată de familia Fenechiu a trecut la acțiuni de executare.

Prima acțiune a fost deschisă, în data de 13 februarie 2017, la Judecătoria Sectorului 1 din București, unde s-a solicitat validarea popririi conturilor PNL, în calitate de debitor, dar și a AEP, în calitate de terț poprit.

Până în acest moment, dosarul nu a primit încă un prim termen de judecată.

A doua acțiune, deschisă tot la Judecătoria Sectorului 1 din București, are ca prim termen de judecată data de 15 mai 2017.

Acțiunea vizează tot validarea popririi conturilor PNL, iar de această dată calitatea de terț poprit o are Banca Comercială Română, potrivit sursei citate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel