PNL acuză strategia lui Călin Popescu Tăriceanu, prin convocarea parlamentarilor, în vacanță
Liberalii consideră ultima mișcare a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ca o strategie prin care Puterea încearcă să lase fără obiect constestația PNL la Curtea Constituțională a României în cazul lui Dan Șova.
"De ce nu se putea face miercuri și de ce marți, deranjându-i pe catolici (duminică este Paștele Catolic – n.r.)? Pentru că miercuri se judecă la CCR contestația PNL. Planul celor de la PSD este de a intra în constituționalitate, în legalitate, până la judecarea contestației depusă de PNL. Scopul este de a lăsa fără obiect aceasta contestație. Marți, miercuri dimineață, se publică în Monitorul Oficial modificarea la statut, intrarea în legalitate, iar Curtea va trebui, probabil, să constate că nu mai are obiect această contestație a noastră. Prin asta, PSD crede că va înregistra o victorie, dar se înșeală," a declarat Cristian Bodea, potrivit Agerpres.
Senatorul liberal a adăugat: "Noi am contestat la CCR pentru a forța majoritatea PSD să corecteze regulamentul pentru a nu mai putea apăra corupții. Câștigă țara, de aici, nu câștiga PSD. Că se intră în legalitate prin decizia CCR sau prin frica PSD, nu contează. Pentru că aceasta convocare urgență a Senatului și a Camerei se face de frică. Altfel, PSD s-ar fi dedulcit în acest sistem de portițe legislative care îi permite să acopere și să salveze corupții din partid. Sau din alte partide, cazul Borbely".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News