”ALDE Dolj continuă procesul de consolidare a structurilor sale organizatorice şi rămâne un partid deschis tuturor doljenilor care cred în valorile unui liberalism autentic de secol XXI. Salutăm faptul că ni se alături oameni valoroşi, atât dintre cei care nu au mai făcut politică, dar şi liberali adevăraţi, foşti membri PNL, care au înţeles că ALDE este casa liberalismului în România. În această săptămână s-au alăturat echipei noastre domnul Adinel Ilinca, fost vicepreşedinte al PNL Dolj, precum şi alţi membri ai organizaţiilor PNL din municipiul Craiova. De asemenea, salutăm decizia domnului Eugen Giurcă, primar (ex PNL) al comunei Sălcuţa, de a adera la programul nostru politic şi de a fi partener ALDE de acum înainte” a spus Ion Cupă.
Adinel Ilinca, fost vicepreşedinte PNL, a afirmat că deciziile în cadrul PNL Dolj sunt luate de câteva persoane, toate provenind din rândul fostului PDL.
[citeste si]
”Am fost vicepreşedinte şi în PNL-ul vechi şi am decis să renunţ la acest partid, deoarece consider că activitatea mea în cadrul partidului nu a fost apreciată, ba chiar a fost obstrucţionată”, a spus Ilinca.
Acesta a explicat: ”Listele pentru alegerile parlamentare, incredibil, s-au discutat la Ramada şi nu în cadrul Biroului Politic Judeţean al PNL Dolj. Ocupam funcţia de vicepreşedinte pe Departamentul mediu de afaceri, fonduri europene, de care trebuia să mă ocup, dar şi aici am fost obstrucţionat. Când domnul senator PNL Florin Câţu a venit în Craiova, unde a organizat o întâlnire cu oameni de afaceri, a fost desemnată o altă persoană din cadrul partidului, iar eu nici măcar nu am fost invitat. Toate acestea sunt lucruri care dor şi atunci am decis să activez în cadrul ALDE”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024