PNL a decis echipa tehnică pentru discuțiile de joi privind Codul Fiscal: Marian Petrache și Eugen Nicolăescu
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
PNL a decis, miercuri, cine va face parte din echipa liberalilor care va participa, mâine, la Palatul Parlamentului, la discuțiile tehnice privind reexaminarea Codului Fiscal.

Potrivit unui comunicat al PNL, secretarul general Marian Petrache și deputatul PNL Eugen Nicolăescu au primit mandat să participe din partea PNL la discuțiile tehnice privind reexaminarea Codului Fiscal, ce vor avea loc, joi, la ora 10:00, la Palatul Parlamentului. 

"Mandatul acordat are în vedere, pe de o parte, obiectivele PNL de adoptare a Codului Fiscal într-o formă sustenabilă și stimulativă pentru mediul de afaceri, iar pe de altă parte rezultatele discuțiilor informale purtate în ultimele două săptămâni cu celelalte partide parlamentare", informează documentul citat.

Întâlnirea în cadrul căreia s-a stabilit componența echipei PNL pentru discuția tehnică pe marginea Codului Fiscal, încheiată, miercuri, la ora 17:00, au participat membrii echipei politice aprobate de PNL, respectiv prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu, secretarul general Marian Petrache, deputatul Eugen Nicolăescu, precum și co-președintele PNL Alina Gorghiu.

Călin Popescu Tăriceanu, mesaj clar înainte de discuția tehnică între partide privind Codul Fiscal

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel