Data publicării:

PNL, boicot la Camera Deputaţilor la şedinţele conduse de Dragnea şi Iordache

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Camera Deputatilor
Camera Deputatilor

Deputaţii liberali vor boicota toate şedinţele de plen al Camerei care vor fi conduse de Liviu Dragnea sau de Florin Iordache, până când cererile de revocare din funcţie a celor doi vor fi supuse votului, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă. 

"În acest moment, atât Liviu Dragnea, cât şi Florin Iordache au pe ordinea de zi două cereri de revocare din funcţiile pe care le deţin în conducerea Camerei Deputaţilor. Această procedură trebuie finalizată cu un vot final în următoarea şedinţă de plen. Atâta timp cât pe ordinea de zi vor fi aceste cereri de revocare şi ele trebuie să fie pentru că au fost votate deja ieri, atât Liviu Dragnea, cât şi Florin Iordache nu pot conduce şedinţele Camerei Deputaţilor. (...) Vom boicota toate şedinţele de plen care vor fi conduse de Liviu Dragnea şi Florin Iordache, adică nu vom participa la aceste şedinţe, pentru că în acel moment comit un abuz", a spus Dancă, la Palatul Parlamentului. 

Dancă spune că şedinţa de miercuri a fost regulamentară

Acesta a menţionat că şedinţa Camerei de miercuri, în care Opoziţia a încercat să îi revoce din funcţie pe Dragnea şi Iordache, a fost "regulamentară", iar Iordache trebuia să lase un alt vicepreşedinte să conducă plenul. "Pentru revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei există două situaţii distincte. Una - vizează retragerea sprijinului politic din partea grupului parlamentar care l-a propus în funcţie şi - a doua, care a fost invocată miercuri de PNL, este o încălcare a Constituţiei, pe care preşedintele Camerei a comis-o în momentul în care a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului după protestele din 10 august", a arătat Dancă. 

Purtătorul de cuvânt al PNL a dat asigurări că fostul secretar general al PSD Marian Neacşu nu a participat la planul privind revocarea celor doi, aşa cum a susţinut Liviu Dragnea, care, spune liberalul, "continuă să vadă asasinii de la Athenee Palace în orice acţiune împotriva sa".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel