PNDL, implementare. Dăncilă: I-am asigurat pe primari! Vom achita tot
Guvernul sprijină implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), pentru că fiecare localitate sau judeţ are dreptul la dezvoltare, fără culoare politică, a declarat premierul Viorica Dăncilă, care se află vineri la Caraş-Severin.
"Am discutat despre implementarea programelor PNDL 1, PNDL 2, programe de interes pentru fiecare comunitate din România, pentru că aceste proiecte au fost realizate aproape în fiecare localitate, fără culoare politică, pentru că noi considerăm că fiecare localitate, fiecare judeţ are dreptul la dezvoltare, iar aceste programe reflectă de fapt cerinţa din comunitatea respectivă. Am discutat cu primarii despre proiectele lor, pentru că aşa cum noi am venit cu un program de guvernare la nivel naţional, fiecare primar a venit cu propriul program de guvernare, propria platformă la nivel local şi bineînţeles că este interesat de implementarea acestui program.
Este foarte important faptul că Guvernul României sprijină aceste programe. Astfel, dacă anul trecut pe PNDL 1 şi PNDL 2 am avut alocată o sumă de 4,5 miliarde de lei, anul acesta pe jumătate de an, pe primul semestru, avem 4,4 miliarde de lei. I-am asigurat pe primari că, aşa cum anul trecut am achitat toate facturile pe cele două programe, şi anul acesta vom achita toate facturile pentru proiectele pe care le implementează", a dat asigurări Viorica Dăncilă, vineri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Judeţean al PSD Caraş-Severin.
"Peste 200 de proiecte sunt pentru semnarea contractelor"
Premierul a adăugat că discuţiile au vizat şi Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.
"Peste 200 de proiecte sunt pentru semnarea contractelor. Vrem ca acest Fond să fie accesat de cât mai multe localităţi din toate zonele ţării. Am discutat bineînţeles şi despre probleme politice, am discutat despre organizare, despre modul în care trebuie să ne organizăm pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. A fost o conferinţă în care am vorbit şi despre lucrurile pe care le-am făcut, dar pentru noi este important să vedem obstacolele care există la nivelul fiecărei comunităţi şi bineînţeles la nivel judeţean", a precizat Dăncilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News