PMP sesizează CCR. Tomac: Lege care are o singură ţintă
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
PMP, Eugen Tomac
PMP, Eugen Tomac
PMP va contesta la Curtea Constituțională inițiativa legislativă de modificare a Legii privind statutul aleșilor locali.

Partidul Mișcarea Populară condamnă adoptarea în Senatul României a inițiativei legislative de modificare a Legii privind statutul aleșilor locali și anunță că va ataca la Curtea Constituțională această modificare nedemocratică și anticonstituțională.

Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, după votul din Senat, că adoptarea unei legi care să le asigure mandatul primarilor, consilierilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene chiar și în cazul în care partidul pe listele căruia au fost aleşi fuzionează cu o altă formaţiune politică este una abuzivă, inspirată din idiologia totalitară și are o singură țintă – PMP.

„Este limpede că PSD continuă linia politică a partidului stat și a început vânătoarea prin țară. A face o lege exclusiv împotriva unui partid arată cât de disperat este PSD și cum împinge limitele dincolo de orice pentru a racola nu doar parlamentari fără identitate și principii politice, dar și aleși locali care pot fi șantajați. Singurul partid politic care a fuzionat de la alegerile locale din 2016 până în prezent este PMP, care a absorbit UNPR.

Prin urmare, considerăm că această lege anticonstituțională este cu dedicație pentru cei care, deși au votat în unanimitate pentru fuziunea cu PMP, astăzi vor să plece la matcă cu tot cu adeziune, lucru pe care nu-l vom accepta. Vom contesta la CCR acest abuz îmbrăcat în lege de o majoritate parlamentară toxică", a afirmat Eugen Tomac.

Senatul a adoptat, miercuri, ca for decizional, o iniţiativă legislativă prin care mandatul primarilor, consilierilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene nu încetează în cazul în care partidul pe listele căruia au fost aleşi fuzionează cu o altă formaţiune politică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel