Urmărește emisiunea live
Data publicării:

PMP, despre suspendarea lui Traian Băsescu: Este o...

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Partidul Mișcarea Populară a reacționat la informațiile din spațiul politic cu privire la o nouă suspendare a președintelui Traian Băsescu. 

"PMP constată, cu indignare, că Premierul României şi preşedintele Senatului fac declaraţii iresponsabilie în spaţiul public despre posibilitatea unei a treia suspendări a Preşedintelui Băsescu. Dincolo de stupizenia legală a acestui demers – având în vedere că mai sunt mai puţin de trei luni până la alegerile prezidenţiale –, se observă populismul electoral de care cei doi dau dovadă în condiţiile în care ţara se află într-o situaţie nu tocmai fericită. E o dovadă de prostie şi inconştienţă să declanşezi o criză politică internă într-un astfel de context politic, economic şi social", se arată într-un comunicat al PMP.

"Administraţia de la Kiev anunţă astăzi invazia directă a Rusiei pe teritoriul Ucrainei. Lucruile se agravează foarte tare pe plan internaţional. Din păcate, în acest timp, cei doi inconştienţi veseli, Ponta şi Tăriceanu, care habar nu au de politică externă, se apucă să arunce vorbe fără acoperire în stânga şi în dreapta", adaugă PMP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel