"Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a descoperit că degeaba fermierii au recolte istorice, de vreme ce ei exportă materie primă, fără valoare adăugată. El constată, la doi ani de zile de când se află în fruntea ministerului că, munca țăranului român este de prisos, pentru că nu există capacități de depozitare și de procesare. ”Deficitul balanței comerciale se datorează (n.r.!?) în primul rând unei slabe capacități de depozitare și procesare”, constată domnul Oros.
O concluzie tautologică, de vreme ce fermierii se plâng, de ani de zile, la porțile ministerului, că nu-și pot distribui marfa la valoarea de piață, că ei merg în pierdere și că , din această afacere, doar speculanții câștigă.
PMP consideră că declarațiile lui Oros se dovedesc a fi ridicole, în condițiile în care ministerul Agriculturii nu a făcut nimic pentru construirea de depozite regionale, așa cum era prevăzut în programul de guvernare. Lipsa de profesionalism, nepăsarea și indolența funcționarilor de la Ministerul Agriculturii i-au lăsat pe fermieri la mâna samsarilor și a importatorilor, care fac legea și îi obligă pe țărani să vândă la prețuri de subproducție.
De asemenea, ministrul Agriculturii se dovedește a fi total incapabil să negocieze la Bruxelles, condiții mult mai bune de subvenționare a produselor agricole, românii fiind puși, într-o poziție umilitoare, în raport cu fermierii din alte state europene.
PMP solicită Ministrului Agriculturii să-și facă datoria față de fermieri și față de agricultura românească, iar dacă nu este în stare, ceea ce a dovedit până acum, să lase locul specialiștilor", transmite Partidul Mişcarea Populară printr-un comunicat de presă.
Asociația Forța Fermierilor îl trage de mânecă pe Adrian Oros: Nu ați scris niciun rând din PNRR-ul pentru agricultură
Asociația Forța Fermierilor protestează public față de inactivitatea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în a demara consultările cu agricultorii pentru elaborarea Planului Național Strategic (PNS) pentru Politica Agricolă Comună 2023-2027. În timp ce România nu a scris niciun rând din PNS, Polonia a finalizat deja cel de-al doilea draft integral al documentului, esențial pentru modul în care se vor acorda subvențiile europene pentru agricultură, în fiecare stat-membru. Termenul-limită, pentru țările din UE, de a depune PNS la Bruxelles este 31 decembrie 2021.
Un reprezentant al Asociației Forța Fermierilor a depus astăzi, 26 august 2021, la sediul Ministerului Agriculturii un exemplar din PNS-ul polonez, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă către guvernanți legat de situația defavorabilă în care se află fermierii români față de omologii lor din celelalte state europene.
PNS pentru Politica Agricolă Comună 2023-2027 este un veritabil Plan Național de Redresare și Reziliență pentru fermieri, în care sunt prevăzute strategiile și prioritățile pentru acordarea banilor europeni în agricultură.
„Pur și simplu este o bătaie de joc la adresa fermierilor români din partea ministrului Adrian Oros. Nu există nicio explicație oficială cu privire la motivele acestei întârzieri. Este vorba de destinul fermierilor români, despre ce se va întâmpla cu securitatea alimentară a României, despre viitorul satului românesc. Solicităm Guvernului României, premierului Florin Cîțu, o reacție fermă. Deja este vorba de o neglijență criminală cu privire la agricultura națională. Noi, cei din Asociația Forța Fermierilor, am solicitat încă de acum o lună, remanierea ministrului Adrian Oros și demararea consultărilor dintre mediul asociativ agricol și reprezentanții Ministerului Agriculturii în mandatului unui nou ministru, care sperăm să fie ceva mai responsabil și mai implicat decât actualul ministru. Se pare că guvernanților nu le pasă de fermieri, nu am nicio altă explicație cu privire la haosul care domnește în Ministerul Agriculturii, haos patronat de ministrul Adrian Oros”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video
- Registrul Național de Implant Cohlear, o prioritate națională
- România, în lipsa unui brand internațional, devine țara „De ce nu?” pentru turiștii străini. Expert în turism, explicație
- Titi Aur spune adevărul despre „șmecherii” care merg în urma ambulanțelor. „Cei care au făcut loc vor fi frustrați și nu vor mai face data viitoare”