Data publicării:

PMB: Consolidarea Podului Străuleşti a fost finalizată; întreaga lucrare se va încheia la 15 octombrie

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Consolidarea Podului Străuleşti, aflat pe DN1A şi care traversează Lacul Griviţa, la ieşirea din Bucureştii Noi spre Târgovişte, a fost finalizată, iar întreaga lucrare se va încheia la 15 octombrie, anunţă Primăria Capitalei. 

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat al municipalităţii transmis vineri AGERPRES, au fost realizate lucrări la infrastructură şi suprastructură, inclusiv pentru ridicarea tablierului, de relocare a conductei de gaz, aşternere a mixturii asfaltice. În prezent, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje montează dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie, se vopsesc elementele din beton şi se amenajează zona de sub pod, inclusiv breteaua de întoarcere utilizată şi de transportul în comun. Lucrările se vor încheia cu realizarea marcajului rutier, termenul de finalizare fiind stabilit pentru data de 15 octombrie. 'Am avut o întâlnire de lucru cu responsabilii de proiect, pentru a mă asigura că suntem în grafic. Am demarat lucrările în luna octombrie 2018, pentru a stopa procesul de degradare a construcţiei şi pentru a asigura condiţiile de siguranţă a circulaţiei. Prin această investiţie, Primăria Capitalei a adaptat pasajul la cerinţele din Legea privind calitatea în construcţii, crescând astfel rezistenţa şi durabilitatea acestuia în exploatare', a declarat primarul general Gabriela Firea. Conform sursei citate, Primăria Capitalei a actualizat expertizele pentru 22 dintre cele 24 de poduri şi pentru şapte dintre cele 13 pasaje pe care le administrează. Rezultatele au indicat că şase poduri şi trei pasaje au o stare tehnică nesatisfăcătoare şi necesită intervenţie, fiind construcţii ce nu au fost niciodată consolidate, ci au beneficiat doar de lucrări de minime reparaţii. Pentru acestea au fost realizate documentaţiile pentru lucrările de intervenţie şi s-au aprobat indicatorii tehnico-economici. La Podul Grant, care presupune o intervenţie mai amplă, lucrările au început în acest an. Pasajul Fundeni este următorul obiectiv programat pentru lucrări de consolidare, se arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel