Plumb: USL vrea cel puțin 70% din mandatele de europarlamentar
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
plumb dece
plumb dece

Președintele Organizației femeilor social-democrate, Rovana Plumb, a declarat sâmbătă, la Ploiești, că Uniunea Social Liberală vrea să obțină cel puțin 70% dintre mandatele de europarlamentar care revin României.

"De anul acesta, intră în vedere tratatul constituţional al Uniunii Europene, prin care, ca urmare a intrării Croaţiei şi a faptului că fiecare dintre state trebuie să aibă un minim de şase reprezentaţi în Parlamentul European, România va avea cu un loc mai puţin, 32 de locuri, iar PSD doreşte să aibă un număr cât mai mare. În orice caz, USL cel puţin 70%, iar PSD, ca motor politic, cel puţin 47%", a declarat social-democrata, citată de Agerpres.

USL e solid

Rovana Plumb a dat asigurări că în USL nu există conflicte, alianța urmând să funcționeze atâta timp cât țara va avea nevoie de stabilitate.

"În mod sigur, USL va rezista atâta timp cât este nevoie de stabilitate politică şi economică în România. Nu există niciun fel de disensiuni", a mai spus Rovana Plumb, prezentă la Conferința județeană de alegeri a PSD Prahova, la care au participat 900 de delegați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel