Acest festival include o gamă largă de evenimente, printre care diverse concerte în autobuze sau pe acoperişul uneia dintre cele mai înalte clădiri din oraş, concerte în spaţii neconvenţionale dar şi un concert-lecţie.
Directorul Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploieşti, Vlad Mateescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că această ediţie va reuni artişti din ţări precum Italia, Venezuela, Japonia, Statele Unite ale Americii, Cuba, Franţa, Spania și România.
Potrivit Agerpres, la acest fetival va fi prezent și Giovanni Mirabassi, un renumit pianist. Prima seară va fi deschisă cu un concert de muzică de Edith Piaf cu orchestră simfonică.
„În prima seară avem concert 'Fits cântă Piaf', ceva de suflet pentru toţi. Este muzică Edith Piaf cu orchestra simfonică. Aşa cum am făcut de fiecare dată de când festivalul a fost preluat de Filarmonica din Ploieşti, şi tocmai pentru că este o filarmonică şi avem orchestră simfonică, ne-am propus să deschidem de fiecare dată evenimentul cu aceasta", a declarat Mateescu.
[citeste si]
Directorul Filarmonicii a mai declarat că bugetul festivalului este de aproximativ 300.000 lei, din care circa 250.000 lei provin de la bugetul local iar restul din sponsorizări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România