Ploiești: O femeie a fost găsită moartă pe stradă
O femeie din Ploiești, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită fără suflare în plină stradă.
O femeie în vârstă de 31 de ani, plină de răni a fost descoperită pe strada Eremia Grigorescu. Tânăra, în vârstă de 31 de ani nu a mai putut fi salvată, scrie Observatorulph.ro. Autorităţile au fost alertate de un trecător care au sunat la numărul de urgenţe 112.
La faţa locului au ajuns poliţişti şi medici legişti. Corpul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală.
„A fost găsită decedată cu multiple plăgi la nivel cervical şi toracic", a declarat Mădălin Ipatie, directorul adjunct al Serviciului de Ambulanţă Prahova.
Crima s-a produs în jurul orelor 05.00, când un vecin a auzit ţipete şi scandal în stradă.
Speriat, bărbatul a sunat la Poliţie iar, în momentul în care oamenii legii au sosit la faţa locului, femeia de 31 de ani a fost găsită într-o baltă de sânge, având mai multe plăgi înjunghiate în zona gâtului şi a pieptului. Principalul suspect este fostul soţ.
La această oră, un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova audiază martorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News