Data publicării:

Averizare de ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă. Vezi prognoza de weekend

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

 Administrația Națională de Meteorologie a emis,  joi, o informate meteo de grindină, ploi torenţiale şi vânt valabilă până sâmbătă.  În anumite zone, volumul de precipitaţii va ajunge chiar şi la 50 l/mp, anunță meteorologii.

 Din după-amiaza zilei de joi, 11 iulie, ora 15:00, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, 13 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în vestul, nordul, centrul ţării şi la munte, apoi, pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai ales în jumătatea estică.

 Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie, şi căderi de grindină.

 Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 50 l/mp. Informarea este valabilă până sâmbătă, la ora 6:00.

 Joi, vremea capătă aspecte severă în vestul, nordul şi centrul ţării. Aici, mai ales după-amiază şi noaptea, norii de furtună acoperă cerul şi aduc ploi torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător pot lua aspect de vijelie şi izolat grindină. Se vor înregistra cantităţi importante de apă, peste 20 l/mp şi izolat 50 l/mp. În celelate zone vremea va fi călduroasă, soarele domina cerul, iar astfel de fenomene se vor semnala pe aloruri, mai ales spre seară şi în cursul nopţii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în Maramureş şi 32 de grade în sud şi sud-est.

 Capitala se va mai bucura de o zi însorită, de vară.

 Vineri, instabilitatea atmosferică se mută în jumătatea de est a ţării şi la munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse cad ploi torentiale, cu descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător pot lua aspect de vijelie şi izolat grindină. Şi pe parcursul acestei zile sunt aşteptate cantităţile importante de apă, peste 20 l/mp şi izolat chiar mai mult de 50 l/mp. În restul teritoriului, cerul se curăţă treptat de nori, iar astfel de fenomene îşi fac apariţia pe spatii restrânse. Temperaturile maxime vor pleca de la 22...23 de grade în regiunile nordice şi vor ajune la 30...31 de grade în sudul ţării.

 În Bucureşti, după-amiaza şi la începutul nopţii norii se înmulţesc şi aduc ploi de scurtă durată cu tunete, fulgere şi rafale de vânt. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.

 Sâmbătă, vremea se mai ameliorează sub aspectul precipitaţiilor, deşi nu vom scăpa total de ploi. Acestea îşi mai fac apariţia prin regiunile nordice şi prin cele de sud-est, de unde nu vor lipsi nici descărcările electrice. În celelalte zone predomină soarele şi nici vorba de ploi. Vântul în schimb se agită îndeosebi pe crestele montane şi puţin în timpul ploilor. Amiaza vine cu temperaturi de la 22 de grade în Maramureş până la 32 de grade în Lunca Dunării, valori normale pentru data din calendar.

 Pentru duminică,  vremea rămâne  răcoroasă în nordul ţării şi în zona de munte, unde de altfel local vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. În celelalte regiuni, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, atât duminică, dar şi în primele zile ale săptămânii viitoare, atunci când ploile îşi vor face apariţia pe alocuri. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 grade şi 31 de grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel