Data publicării:

Ploi torențiale în Orient. Autoritățile sunt în alertă

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Orientul se confruntă cu o serie de ploi torențiale care au pus autoritățile în alertă. 

Autorităţile mai multor ţări din Golf au crescut duminică numărul alertelor adresate locuitorilor din cauza ploilor torenţiale care s-au abătut de câteva zile asupra acestei regiuni foarte calde şi aride, relatează AFP, citat de Agerpres.    

Aversele perturbă viaţa de zi cu zi a ţărilor bogate din Golf, autorităţile instalând rareori sisteme de evacuare a apei din cauza deficitului de ploi.

Dubai și Abu Dhabi sub ploi abundente provocate de însămânțarea norilor

În Emiratele Arabe Unite, ploile torenţiale au căzut în toată ţara, în special în Dubai şi Abu Dhabi. Se aşteaptă ca vremea rea să dureze până joi, a informat duminică agenţia de presă oficială WAM.

Ploile au fost agravate de însămânţarea norilor, o practică folosită de autorităţi pentru a creşte cantitatea de ploaie, în mod normal foarte uşoară şi rară. În Sharjah, un alt emirat al acestui stat bogat, pietoni şi vehicule au rămas blocaţi din cauza apelor în creştere. Autorităţile nu au raportat nicio victimă.

Ploi torențiale la Mecca

O ploaie torenţială a căzut peste vastul regat deşertic al Arabiei Saudite, inclusiv asupra pelerinilor aflaţi în oraşul sfânt Mecca. Apărarea Civilă a avertizat că ploi moderate până la abundente vor continua să cadă în mai multe zone.

În Qatar, autorităţile le-au cerut locuitorilor să fie vigilenţi, anunţând ploi torenţiale şi vânturi puternice în diferite părţi ale ţării începând de duminică.

În Kuweit, ploile de "intensitate în general medie" vor continua până duminică seara, potrivit serviciilor de meteorologie citate de agenţia de presă oficială Kuna. Cursurile şi examenele vor fi suspendate luni în şcolile din toată ţara din cauza "condiţiilor meteorologice", a adăugat Kuna.         

Sultanatul Oman a anunţat sâmbătă "ploi cu descărcări electrice de intensitate diferită" în mai multe regiuni ale ţării, televiziunea de stat Oman TV difuzând imagini cu drumuri afectate de ploile torenţiale şi ape în creştere.      

Vezi AICI și: Vreme ianuarie 2022. Florinela Georgescu: Cele mai scăzute temperaturi din tot timpul anului / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel