Data publicării:

Ploi torenţiale în Bucureşti. ANM, prognoză specială 16-17 iunie

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto: Adrianna Calvo - Pexels
Foto: Adrianna Calvo - Pexels

Vremea rea nu se lasă dusă din zona Capitalei. 

Prognoză specială pentru intervalul 16.06.2021 ora 10:00 - 20.06.2021 ora 22:00, zona municipiului București.

16.06.2021 ORA 10:00 - 17.06.2021 ORA 10:00

Vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în medie, se vor înregistra cantități de apă, în intervale scurte de timp de 10...15 l/mp, iar prin acumulare peste 20...30 l/mp. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 14...16 grade.

17.06.2021 ORA 10:00 - 20.06.2021 ORA 22:00

Vremea se va menține în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși în medie 10...20 l/mp. Temperaturile maxime se vor situa între 23 și 27 de grade, iar cele minime între 14 și 16 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Cum va fi vremea în ţară până pe 12 iulie. ANM, informaţii actualizate

Săptămâna 14.06.2021 – 21.06.2021

Cu excepția regiunilor vestice și nord-vestice, unde temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile sud-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea estică a țării, iar în rest cantitățile de precipitații vor fi deficitare.

Săptămâna 21.06.2021 – 28.06.2021

Cu excepția regiunilor sud-estice, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de vest a țării.

În jumătatea vestică a țării cantitățile de precipitații vor fi deficitare, iar în rest vor fi apropiate de cele nomale pentru această perioadă.

Săptămâna 28.06.2021 – 05.07.2021

Exceptând regiunile sud-estice, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, mai ales în extremitatea de vest a țării, unde abaterea față de mediile săptămânale va fi mai accentuată.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar în jumătatea vestică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 05.07.2021 – 12.07.2021

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel