Plimbare în 3D prin Varșovia anului 1935
Varșovia, orașul distrus în Al Doilea Război Mondial, a fost reconstruit cu ajutorul tehnicii 3D pentru filmul „Varșovia 1935”. Călătoria prin oraş durează doar 20 de minute, deși a fost realizată cu ajutorul a 12 teraocteţi de date digitale.
Autor: Sabina Ghiulțu
Realizarea acestui film a necesitat atât căutări pe internet, în albume de epocă, cât și în Arhivele Na'ionale pentru a găsi suficient de multe fotografii şi planuri ale vechiului oraş. În acea perioadă, doar 3 oaște dispuneau de o documentație cartografică atât de exactă și completă, desenată la o scară atat de precisa de 1:200, Varşovia, Frankfurt şi Hamburg. Astfel s-au găsit planurile originale ale orașului în Arhivele Naționale, iar registrele comerciale au oferit informații despre numele magazinelor din acea perioadă, reușind să fie create chiar și panouri publicitare.
Filmările sunt realizate atât de la înălțime, cât și din perspectiva unui pieton sau călător în tramvai. Spectoatorii se vor plimba pe străzi, prin pieţe şi parcuri, prin centrul oraşului, într-o lume complet dispărută, de care foarte puţini oameni îşi mai amintesc în zilele noastre. "Acest film este impresionant. Am revăzut un capăt al străzii unde mi-am petrecut copilăria", a declarat la ieşirea din cinematograf Stefan Zoltowski, în vârstă de 84 de ani, ai cărui părinţi erau proprietarii unui imobil pe strada Zlota, în centrul capitalei poloneze. Clădirea a fost arsă de germani după Insurecţia de la Varşovia din 1944.
"Pentru a obţine imaginile în trei dimensiuni, am avut nevoie de o capacitate de calcul uriaşă. Am profitat de serverele Institutului polonez pentru cercetări nucleare şi de cele ale unui centru de date din China. În Europa, nimeni nu a vrut să ne ajute, pentru că se temeau să nu supraîncarce serverele", a declarat regizorul Tomasz Gomol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News