Data actualizării:
Data publicării:

Pleșoianu, mesaj furtunos: E cea mai mare RUȘINE! În halul ăsta am ajuns!?

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Liviu Pleșoianu
Liviu Pleșoianu

În contextul în care România se pregăteşte să preia preşedinţia semestrială a UE de la 1 ianuarie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că se îndoieşte că guvernul de la Bucureşti înţelege pe deplin ce înseamnă să conducă blocul comunitar timp de şase luni. În acest context, Liviu Pleșoianu a transmis un mesaj pe contul de Facebook.

„Dragă domnule Juncker, faptul că ați ajuns Președintele Comisiei Europene este cea mai mare RUȘINE pentru Europa!

IPOCRIZIA ucide societatea românească! Politicieni români (cu notabile, dar prea puține excepții), de ce nu îi spuneți în față marelui Juncker ce scriu eu aici? De ce vă ploconiți în fața celei mai mari RUȘINI a Comisiei Europene!? Așa vrem noi să fim demni în fața lumii? În halul ăsta am ajuns noi, românii!?

Vă așteptați la o reacție de om zdravăn referitor la scandalul românesc al protocoalelor secrete, în condițiile în care politrucul securistoid Junker a demisionat din funcția de premier tocmai pentru că Serviciul de Informații din Luxemburg (plasat sub directa sa autoritate) a supravegheat ilegal politicieni și membri ai societății civile!? Știți voi, politicieni români, că procesul referitor la acest scandal trebuia să înceapă în data de 29 noiembrie 2017? Știți voi, politicieni români, că procesul a fost amânat pentru anul 2019 pentru că lașul Juncker a spus că n-are timp să se prezinte la audieri (fiind deja citat)? Cunoașteți voi, politicieni români care îi zâmbiți galeș acestui ipocrit, că Juncker se ascunde sub fustele Comisiei Europene (unde ocupă - ce rușine europeană neasemuită! - funcția de Președinte) pentru a amâna cât mai mult demararea procesului din țara sa!?

Mai cunoașteți voi, politicieni români, faptul că Juncker este cel care s-a opus cu înverșunare taxării marilor corporații? (...) Dar, dacă le cunoașteți, atunci vă întreb: în numele CĂREI calități omenești îi zâmbiți acestui personaj, în numele CUI vă hârjoniți cu acest ins? ...Dacă tot vă numiți "demnitari", atunci reprezentați cu DEMNITATE acest popor! Dacă aveți astfel de resurse...

Iar dacă n-aveți astfel de resurse, o să-i spun eu, aici, lui Juncker ce ar fi trebuit să-i spuneți voi în loc să vă gudurați pe lângă el: Dragă domnule Juncker, faptul că ați ajuns Președintele Comisiei Europene este cea mai mare RUȘINE pentru Europa!”, a scris, duminică, Liviu Pleșoianu pe Facebook.

VEZI ȘI: 

Decretul lui Iohannis, publicat. Chirieac, scenariu: Va fi atacat și suspendat

EXCLUSIV Iohannis, refuz nominalizare șef de Stat Major. "Lovitură mortală"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel