Data publicării:

Pleacă Guvernul Orban? Cseke Attila (UDMR): PNL şi-a dorit foarte mult!

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

Uniunea Democrată Maghiară din România nu crede că Guvernul Orban trebuie demis şi nici nu este interesată de o formulă de guvernare posibilă în acest moment, a declarat luni liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila.

Alegeri prezidentiale 2024

'UDMR nu crede că Guvernul Orban trebuie demis şi nici nu suntem interesaţi de o formulă posibilă în acest moment. Afirm categoric că UDMR nu este implicat nici măcar cu gândul în eventuala demitere a Guvernului. Noi credem că acest Guvern trebuie să-şi ducă mandatul până la capăt, până la desfăşurarea alegerilor parlamentare, atunci când ele vor avea loc', a afirmat Cseke Attila.

Potrivit acestuia, PNL a cunoscut, la preluarea mandatului, care sunt premisele guvernării.

'PNL şi-a dorit foarte mult să guverneze, a cunoscut premisele guvernării, condiţiile în care mandatul Executivului se va desfăşura - toate acestea erau cunoscute la formarea Guvernului. Eram în acel moment în stadiul evident premergător pandemiei de coronavirus. Se ştia ce susţinere poate avea Guvernul de-a lungul mandatului său în Parlament. Guvernul a fost votat şi noi credem că acest Guvern trebuie lăsat să guverneze şi să-şi ducă mandatul până la capăt, care înseamnă desfăşurarea alegerilor parlamentare, atunci când vor avea loc - în toamnă sau mai târziu', a arătat liderul senatorilor UDMR, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel