"Am urmărit bilanţul DNA pe anul 2017. Dar ce spun, nu am urmărit doar eu! Alături de mine, întreaga Creaţie şi-a oferit un plăcut răgaz. Alături de mine, toate fiinţele Universurilor cunoscute şi mai puţin cunoscute au sorbit cu nesaţ din nectarul discursurilor despre "purificarea Universului" sau despre "înlăturarea corupţiei la nivel cuantic şi chiar subcuantic". Urechile mi-au fost poartă către minte, coridorul către suflet pentru melodia curată, frumoasă, plină de armonie a odelor aduse Celei care luptă împotriva a tot ce e rău în Cosmos, a Celei care şi-a stabilit o singură, dar MAGNIFICĂ misiune: aceea de a duce LUPTA FINALĂ (la care fac referire absolut toate textele profetice mai vechi sau mai noi) împotriva SURSEI RĂULUI în Univers!
Rând pe rând, Preşedintele României (în numele tuturor celorlalţi preşedinţi, pământeni şi nepământeni, deținători de case obținute prin Semeț Fals și Olimpian Uz de Fals), Procurorul General (ca principal reprezentant al noului Curent Cosmic Anticorupt, dar și ca Tractorist Universal al Dreptului), procurori SERAFICI din secția de procurori serafici a Consiliului SUBLIM (și ANGELIC) al Magistraturii, precum şi alte Glasuri ale ambasadorilor Confederaţiei Intergalactice au adus un prinos de recunoştinţă LEGENDEI VII, LUPTĂTOAREI CU BRAŢ ŞI INIMĂ DE FOC, Celei datorită căreia cantitatea de Rău din Univers nu va depăşi niciodată cantitatea de Bine!
[citeste si]
Ieri, într-un moment de supremă unitate intergalactică, întregul Univers a fremătat şi a strigat ore în şir, într-un cosmic delir, NUMELE Celei care a reuşit să reseteze, să restarteze Inima curată a Lumii: "KOVESI, KOVESI, KOVESI"! Să nu uităm nicio clipă că suntem, cu toţii, fericiţii contemporani ai unui astfel de Eveniment măreţ, unic în istoria Universului actual!", a scris Liviu Pleșoianu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video