Data publicării:

Platou de filmare, distrus de incendiu. Pompierii, intervenție de urgență

Autor: Bianca Ştefan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Studiourile Cinecitta
Studiourile Cinecitta

Un platou de filmare amenajat în cadrul legendarului studio cinematografic italian Cinecitta a fost distrus de un incendiu în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Şase echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările ce au cuprins şi trei depozite ale cunoscutului studio italian. Nicio persoană nu a fost rănită, a precizat Brigada naţională de pompieri din Italia într-un mesaj publicat pe site-ul său oficial şi pe contul ei de Twitter, potrivit Agerpres. 

Potrivit agenţiei de presă ANSA, acel platou de filmare avea mărimea unui teren de fotbal şi a fost închiriat pentru o petrecere ce urma să aibă loc sâmbătă seară. 

Studioul Cinecitta a fost construit într-o periferie sud-estică a Romei în anul 1937, în timpul dictaturii lui Benito Mussolini, care preţuia filmele, considerându-le un important instrument de propagandă. 

În anii lui de glorie, 1950-1960, studioul Cinecitta a găzduit filmări pentru numeroase producţii internaţionale de amploare, precum filmul "Cleopatra", cu Elizabeth Taylor şi Richard Burton, şi lungmetrajul "Ben-Hur", recompensat cu 11 premii Oscar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel