Plata facturilor PNDL, pe masa Guvernului în şedinţa de luni
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de luni o hotărâre privind plata facturilor din PNDL. Proiectul de HG nu figurează pe ordinea de zi a reuniunii Executivului, dar a fost anunţat, duminică, de premierul demis, Viorica Dăncilă.
"Mâine vom avea hotărâre de Guvern referitor la achitarea facturilor PNDL. Aşa cum ştiţi, noi am sprijinit de fiecare dată comunităţile locale, iar aceste programe au fost foarte importante, s-au aplicat fără a ţine cont de culoarea politică. Ministrul Finanţelor a făcut toate demersurile astfel încât mâine să putem să achităm facturile PNDL", a declarat Dăncilă, duminică, în prezenţa ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, conform Agepres.
Tot în şedinţa de luni Guvernul ar putea discuta şi pe marginea proiectului de HG privind majorarea salariului minim pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii. Legat de acest subiect, Dăncilă anunţat că luni va avea loc Comitetul naţional tripartit, unde se va discuta cu patronatele şi sindicatele despre implementarea măsurii privind majorarea salariului minim cu 100 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News