Planurile lui MRU după alegeri: Se bazează pe ruperea USL
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
ungureanu
ungureanu

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat duminică seară că unul dintre "desenele strategice" ale ARD în privința unei alianțe post electorale se bazează pe faptul că PNL s-ar putea desprinde din USL.

Fiind prezent într-o emisiune la Digi 24, copreședintele ARD a susținut că victoria alianței se marchează prin capacitatea de a construi în urma rezultatului alegerilor parlamentare o coaliție de guvernare care să le permită să facă propunerea pentru postul de prim-ministru.

"În ceea ce privește ARD nu mă refer aici la un câștig de ordin cantitativ, cine ia peste 50%, cine ia sub 50%. Victoria ARD se marchează prin capacitatea de a construi în urma rezultatului alegerilor generale o coaliție de guvernare aptă apoi să ofere un nume pentru premier și eventual să îl și treacă prin Parlament. Ținta noastră tehnică, să spunem așa, este de a obține între 28% și 30% din voturi. Dar evident vom merge mai departe încercând să împingem șansa obținerii unei majorități cât mai aproape de 50%. Cu cât obținem cât mai multe voturi, cu atât oportunitatea de a deschide negocierile într-o coaliție de guvernare cresc, și evident cresc și opțiunile unei alianțe post electorale” , a susținut Ungureanu.

De asemenea el a mai spus că la nivelul ARD se judecă pe aumite tipuri de scenarii în privința unei alianțe post electorale, iar unul dintre aceste "desene strategice" se bazează pe faptul că la un moment dat PNL se va rupe din USL și va dori să se apropie de jumătatea de centru dreapta. "Cred că nu este un secret pentru nimeni faptul că înainte de alegerile generale la nivelul conducerii ARD se judecă pe anumite tipuri de scenarii post electorale în așa fel încât rezultatul alegerilor să nu ne prindă nepregătiți în opțiunile pe care le avem. Și unul dintre aceste desene strategice se bazează pe faptul că la un moment dat PNLs-ar putea să se desprindă din USL și să își caute un drum care să îl aproprie de jumătatea de centru dreapta a spectrului politic” , a punctat președintele FC.

Întrebat dacă acest lucru ar putea fi posibil imediat după alegerile parlamentare, Mihai Răzvan Ungureanu a precizat că ,,în politică nu poți să spui niciodată nu” . ,,În politică nu poți să spui niciodată nu. Altfel zis, luăm în calcul absolut orișice schimbare de dinamică politică post electorală” , a susținut el. Răspunzând astfel la o altă întrebare, și anume, dacă ARD ia în cacul și o posibilă alianță cu UNPR, fostul premier a spus că "îi este greu” să vorbească în momentul de față despre așa ceva. ,,Mi-e greu să vorbesc în momentul de față despre UNPR cu atât mai mult cu cât UNPR-ul formează cu PSD o alianță care se numește Alianța de Centru Stânga (...)” , a fost răspunsul lui Ungureanu.

El a menționat că un scor sub 20% ar fi "complet nemulțumitor” pentru ARD, iar în ceea ce privește o posibilă demisie a lui de la conducerea Forței Civice, dacă rezultatul alegerilor nu va fi unul nesatisfăcător, a precizat că după 9 decembrie se vor face și analizele interne. "Da, un scor sub 20 de procente ar fi complet nemulțumitor pentru ARD în general. Să vedem care va fi rezultatul pe 9 decembrie, vom face analizele interne oricum ( pentru a vedea dacă o să existe demisii de la nivelul conducerii partidelor din ARD n.r.), toate partidele componente. Același lucru se va întâmpla și la USL” , a explicat Ungureanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel