Data publicării:
Prezidențiale Ucraina. Planul lui Volodimir Zelenski pentru Kovesi: Presupune renunțarea la cetățenie
Presa din Ucraina scrie despre planurile pe care Volodimir Zelenski le are dacă va ajunge președintele Ucrainei. Iar aceste planuri ar include-o și pe Laura Codruța Kovesi.
Astfel, într-un material al publicației ucrainene Liga.net, Kovesi s-ar afla pe o listă scurtă pentru a conduce Procuratura Generală a Ucrainei.
Sursa menționată analizează schimbările pe care Zelenski le-ar face în Ucraina dacă va fi ales președinte.
Informația nu este oficială, iar jurnalișii din Ucraina susțin că au aflat din surse apropiate lui Zelenski că acesta ar intenționa să facă două propuneri pentru Procuratura Generală: fie fostul procuror american Martha Boersch, fie fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi.
Problema fundamentală este că într-un asemenea caz, Laura Codruța Kovesi ar trebui să renunțe la cetățenia română, acceptând cetățenia ucraineană.
În urmă cu puțin timp echipa de campanie a lui Zelenski a negat pe pagina de Facebook că au fost luate decizii cu privire la candidaturi pentru șefia instituțiilor din Ucraina. Ei au transmis că se află încă într-un proces de analiză iar candidaturile vor fi anunțate până la alegerile din turul doi.
Cine e Volodimir Zelenski?
Actorul Volodimir Zelenski, un novice în politică, a obţinut în primul tur al alegerilor cele mai multe voturi, circa 30%, aproape dublu faţă de actualul președinte Petro Poroşenko. Cei doi se vor confrunta în turul al doilea pe 21 aprilie.
În pofida îndoielilor criticilor săi privind capacitatea sa de a guverna şi a programului său neclar, acest candidat atipic a beneficiat din plin de pe urma faptului că a fost respins de elite, tendinţă mondială foarte puternică în special în Ucraina după ani de dificultăţi economice şi scandaluri de corupţie.
În UE se poartă discuții și negocieri între Consiliul European şi Parlamentul European în ceea ce priveşte şefia Parchetului European. Consiliul susține candidatura procurorului francez, în timp ce Parlamentul i-a acordat votul Laurei Codruța Kovesi. Cel mai probabil următoarea negociere va avea loc cu noua conducere a Parlamentului European, în contextul în care în 27 mai sunt alegerile eurparlamentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News