Planul lui Putin privește și atacarea Țărilor Baltice? Ce spune ministrul Vasile Dîncu
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a vorbit, vineri, la DefenseRomania și DCNews, despre planul lui Vladimir Putin.
Se gândește Putin să ia Țările Baltice? - a fost întrebat ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu. „Este puțin probabil, pentru că noul URSS pe care îl visează în discursul său - și se vede foarte bine în referințele pe care le face mereu - e cel care se bazează pe majoritate rusă. În fond, propaganda din ultimele zile, din discursurile lui Putin, a fost următoarea: Ucraina e un stat artificial, nu a existat niciodată, a fost construită de comuniști, luându-se României, Poloniei, Ungariei părți pentru ca să fie construit acest imperiu. Altfel spus, el a încercat să incinte populațiile, știindu-se că avem o minoritate importantă acolo, știind că tratamentul pe care autoritățile ucrainene... Dar aceasta nu este o discuție în timp ce îi arde casa vecinului, dar e o discuție pe care oricum trebuie să o purtăm. (...) El vrea să refacă, de fapt, baza rusească și, eventual, pentru a nu da satisfacție, pentru a le folosi propagandistic, să lase teritoriile care au fost luate de URSS în zonă tampon”, a spus, vineri după-amiază, la DefenseRomânia și DCNews, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.
„Nu cred că ar merge atât de departe, pentru că ar fi prea aproape de granița NATO”, a mai spus ministrul Vasile Dîncu.
Klaus Iohannis a convocat CSAT marți
Amintim că președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc marți, 1 martie, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni, a transmis Administrația Prezidențială.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la evoluțiile privind situația de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, implicațiile pentru România, măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiați/persoane strămutate pe teritoriul național, în contextul securitar internațional. În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News