Planul lui Putin după invazia Ucrainei. Ioana Constantin, AVERTISMENT: Asta e o pistă falsă. E într-un delir fără margini
Ioana Constantin avertizează asupra planului lui Putin odată cu intrarea armatelor în Ucraina şi afirmă că ideea conform căreia scopul ar fi înlocuirea lui Zelenski cu un politician controlabil de Moscova este o pistă falsă.
"Oligarhii pun presiune, şi se întâmplă asta, dar nu ştiu dacă e suficient pentru a-l opri pe Putin în acest moment. Cred că nu îl mai interesează. Ne bazăm cu toţii pe raţiunea oamenilor din spatele lui Putin. Dar mă tem că nu e singurul nebun de acolo. Mai are un nebun, pe cel din Belarus, care tocmai a invadat şi el Ucraina. Cred că cei mai mulţi dintre noi am avut convingerea că va intra în Ucraina, dar doar în republicile separatiste. Acolo unde el decretase deja două republici independente. Asta a fost convingerea noastră a tuturor, nu că va începe să bombardeze sate, oraşe, nu că va ajunge să ameninţe Suedia şi Finlanda. E un delir total. Ridică arsenalul nuclear la alertă ridicată, e un delir uriaş", a declarat Ioana Constantin la DC NEWS TV.
"Să zicem că pe termen scurt, militarii ruşi împing Guvernul ucrainean la Lvov. Dar pe termen lung, Rusia nu poate face faţă reluării iniţiativei de apărare. Nu poate face faţă tehnologic. Ce vor face pe termen lung? Adrian Vasilescu, de la BNR, spunea că vor vinde aurul cu vagonul, la preţuri de nimic. Petrolul nu va mai fi profitabil, se retrag companii. Deci finalul nu poate fi decât prăbuşirea regimului lui Putin", a punctat Val Vâlcu.
"Absolut, aici se va ajunge. Depinde cu ce costuri şi pe ce durată. Am văzut în spaţiul public oameni care afirmă că Putin vrea doar să îl schimbe pe Zelenski şi gata. Nu, eu cred că Putin vrea să ocupe Ucraina cu totul şi apoi să treacă mai departe, spre Republica Moldova. Şi nu ştim exact până unde vrea să se ducă. Eu nu cred că a intrat în Ucraina doar pentru Zelenski, e o pistă falsă. Aşa cum au fost şi afirmaţiile conform cărora armata rusă făcea doar defilări sau exerciţii, înainte de atac. Se vede că omul e într-un delir fără margini. Proprii săi cetăţeni care au ieşit în stradă au fost bătuţi, arestaţi", a mai declarat Ioana Constantin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News