Data publicării:

Planul lui Cîțu după ce ajunge șef la PNL. Lista de numiri pe funcții. Orban, pe făraș - surse

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Florin Cîțu
Sursa foto: Facebook Florin Cîțu

Ludovic Orban îşi prezintă, astăzi, moţiunea de candidat la conducerea PNL. Liberalul a evitat să vorbească public despre acest document, până acum. Între timp, tabăra lui Florin Cîțu pregăteşte schimbări majore în partid. 

Potrivit unor surse politice Antena 3, din interiorul PNL, după Congresul din data de 25 septembrie, dacă Ludovic Orban va pierde această luptă politică internă, spunea că îşi va da demisia. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, premierul, în cazul în care va câştiga lupta din interiorul PNL, ar urma să îl schimbe pe Ludovic Orban de la şefia Camerei Deputaţilor. Acesta ar urma să fie înlocuit de Lucian Bode, actualul ministru de Interne, iar în locul său să vină altcineva, un nume care, până acum, nu a fost discutat în interiorul PNL, pentru că premierul ar trebui să se consulte cu colegii săi liberali pentru a lua o astfel de decizie.

Potrivit surselor citate, sunt prevăzute modificări şi la Senat, acolo unde ar urma ca Alina Gorghiu să fie noul lider de grup al liberalilor, asta în contextul în care, în acest moment, liderul de grup al celor din PNL de la Senat este Virgil Guran, un apropiat al lui Ludovic Orban. 

Ar urma să mai fie modificări şi la capitolul vicepreşedinţii din PNL. Patru posturi de vicepreședinte vor exista aici. Vorbim de vicepreşedinţi pe regiuni. Gheorghe Flutur ar urma să fie unul dintre ei, Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, dar şi Virgil Popescu, spun surse politice liberale.

Vezi și: EXCLUSIV  Surse - Scenariul care îi dă fiori lui Orban în coaliție

Orban îşi înregistrează, astăzi, moţiunea de candidatură la Congresul PNL

"După 4 ani de muncă neîntreruptă la președinția Partidului Național Liberal, am conștiința împăcată și sentimentul datoriei împlinite față de cei care mi-au acordat încrederea lor la ultimul Congres. Am fost onorat să-i reprezint pe toți colegii mei în calitate de președinte al Partidului Național Liberal și să-i conduc spre victorie. Astăzi, PNL este cel mai puternic partid politic din România, așa cum le-am promis liberalilor în 2017.

Chiar dacă atunci nu puțini erau cei relativ sceptici că avem puterea să atingem acest obiectiv, sau că vom ști cum, în acest moment oricine poate trage linie și poate constata unde suntem. Candidez pentru că simt, ca liberal de 30 de ani, că este calea prin care putem menține și consolida Partidul Național Liberal ca principală forță politică în România. Candidez și pentru că știu că dacă Partidul Național Liberal nu va performa în continuare, acest lucru se va răsfrânge negativ asupra fiecărui român în parte, așa cum s-a întâmplat în 2016. Momentul 2024 va fi unul capital, pentru că rezultatele bune ale Partidului Național Liberal vor influența în bine soarta României, dar o dezamăgire din partea PNL va marca puternic parcursul țării noastre.

Îi îndemn pe colegii mei să analizeze foarte serios candidaturile pentru Congresul din 25 septembrie și să decidă liber, în funcție de propriul discernământ, viitorul partidului. Fiecare delegat poartă responsabilitatea votului pe care îl va acorda, care reprezintă în mod fundamental un act de încredere, dar și o delegare a puterii către cel care va conduce partidul. Este un vot de conștiință al fiecărui liberal în parte, fapt care reprezintă în esență fibra democratică a Partidului Național Liberal", transmite, miercuri, printr-un mesaj publicat pe Facebook, Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel