Plângerile anterioare ale părinţilor băiatului de 14 ani violat de "antrenorul de genii", clasate pentru că... nu reprezentau dovezi
Pentru că nu au existat dovezi în legătură cu comiterea unei infracţiuni, a fost dispusă soluţia de clasare, prin unitatea de parchet competentă în cauză.
Plângerile anterioare ale părinților copilului de 14 ani, care a fost violat de un bărbat de 39 de ani, au fost clasate deoarece nu au fost găsite dovezi concrete ale acțiunilor bărbatului față de minor, care să demonstreze dincolo de orice dubiu existența elementelor materiale ale vreunei infracțiuni, precizează Poliţia Capitalei într-un punct de vedere transmis Agerpres.
"În urma petiţiilor formulate de către părinţii minorului cu privire atât la dispariţia acestuia, cât şi la interacţiunea pe care o avea cu bărbatul în vârstă de 39 de ani, cercetările au fost preluate de către Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale, fiind constituit un grup de lucru în acest sens. Astfel, în urma investigaţiilor specifice efectuate în cauză, în perioada sesizată, a reieşit faptul că, pe tot parcursul cercetărilor, minorul a fost instituţionalizat într-un centru, aparţinând DGASPC - Sector 6", arată sursa citată.
Fapta a fost, în sfârșit, probată
"Ulterior, în urma ultimei plângeri, înregistrată după ce minorul s-a reîntors în familie, au rezultat fapte privind săvârşirea infracţiunii de viol, faptă probată de poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, în urma căreia bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior faţă de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile", mai precizează Poliţia Capitalei.
Reamintim că sâmbătă, poliţişti de la Secţia 26 Poliţie au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 39 de ani, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un minor, în vârstă de 14 ani, în Sectorul 4. Din cercetările şi verificările efectuate în cauză a rezultat că bănuitul l-ar fi ademenit pe minorul de 14 ani, cu scopul de a întreţine raporturi intime, prin oferirea unor sume de bani ori promiterea altor beneficii, reiese dintr-un comunicat transmis de Poliţia Capitalei. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News