Data publicării:

Plămâni obținuți în laborator, transplantați cu succes la porc

Autor: Steluța Indrei | Categorie: Sanatate
WhatsApp
porci
porci

O echipă de cercetători din SUA au reușit să cultive în laborator țesut pulmonar pe care l-au transplantat apoi unor porci. Chiar dacă animalele au trăit maximum 2 luni, cercetătorii consideră că este un succes care oferă speranță celor aflați pe o listă de așteptare pentru transplant. 

Donarea de organe este unul din domeniile în care medicina înregistrează o criză. Tot mai multe persoane au nevoie disperată de un transplant, iar pentru asta așteaptă luni sau ani întregi. Uneori este prea târziu.

Organele cultivate în laborator ar putea fi o soluție pentru această criză, iar studiul prezentat în continuare reprezintă un pas înainte. 

Cercetătorii au publicat rezultatele în revista Sciences Translational Medicine. 

Dr. Joan Nichols, profesor de medicină internă și director de cercetare, lucrează împreună cu echipa sa la acest proiect de 15 ani. În 2014, au reușit să obțină plămâni umani în laborator cu ajutorul unor plămâni de la donatori decedați. 

În cazul porcilor, cercetătorii au prelevat un plămân și l-au lăsat pe celălalt. 

Plămânii prelevați au fost supuși unei tehnici numite decelularizare. Adică, din plămâni au fost eliminate celulele și sângele, păstrându-se doar proteinele care constituie scheletul plămânilor. 

Structura proteică a fost apoi scufundată într-un amestec de nutrienți și alte celule pulmonare ale animalului. Un nou plămân s-a format după 30 de zile într-un bioreactor. 

Patru porci au primit fiecare câte un plămân. Au trăit între 10 zile și două săptămâni după transplant. 

După două săptămâni, plămânul transplantat poseda o rețea de vase sanguine. Nici un porc nu a respins organul transplantat. Eficiența funcțională a acestei tehnici experimentale nu a fost totuși dovedită. Sunt necesare studii suplimentare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel