Data actualizării:
Data publicării:

Plafonare sau compensare? Corina Popescu (CEO Electrica): Important e ca protecția să ajungă la consumatorul final

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Economie
WhatsApp

Plafonare sau compensare? Precizări importante vin de la Corina Popescu, CEO al grupului Electrica.

„Din perspectiva unui furnizor, care este ultima verigă în fața consumatorului final, nu contează dacă este plafonare sau compensare. Din perspectiva noastră, cei care trebuie să ia decizia cea mai bună sunt cei care au informațiile despre întreg planul - și la producere, și la transport, și la distribuție, și la furnizare. Grija noastră, ca și furnizori de energie electrică, este pentru consumatorul final. Ne dorim să fie protejați acei consumatori care au nevoie de această protecție. Practic, ce se întâmplă acum la nivelul României nu este un fenomen tipic României, ci e la nivelul întregii Uniuni Europene. Am văzut deja că sunt state membre care s-au poziționat în cazul acesta și au adoptat o serie de măsuri”, a spus, joi, Corina Popescu, CEO al grupului Electrica.

Youtube video image

De asemenea, Corina Popescu a explicat că procesul de tranziție are costuri mari. „Acesta este și motivul pentru care, la nivelul Comisiei, când a fost aprobat Green Deal, acest mare proiect european, au fost aprobate și fondurile de modernizare, fonduri care urmează să scadă povara în factura acestei tranziții. Cum? Urmează să fie alocate fonduri nerambursabile pentru investiții care să susțină acest proiect de decarbonare, proiect asumat de Europa și, evident, și de România, ca parte a UE”, a precizat Corina Popescu. 

„Revenind, că este plafonare sau compensare, de fapt, important este ca cei care iau decizia să aibă grijă să fie una fundamentată, astfel încât să nu existe pierderi pe lanț și fiecare să poată să susțină businessul pe care îl derulează. Important este să se facă o analiză și acei consumatori care au nevoie de suport să-l și primească, în funcție de deciziile pe care fiecare stat membru le ia. Important este ca acea protecție să ajungă la consumatorul final”, a subliniat Corina Popescu. 

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii online „Plafonare versus compensare. Soluția salvatoare pentru tema momentului: facturile la energie și gaze naturale”, eveniment organizat de trustul DC News Media Group, din care fac parte DC News TV, DC News, DC Medical, DC Business, știridiaspora.ro, spectacola.ro, astrosens.ro şi defenseromania.ro.

Plafonare versus compensare. Soluția pentru tema momentului: facturile la energie și gaze naturale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel