Data publicării:

Pita cu untură, preț de cinci stele la Electric Castle

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
pita cu untura. FOTO @ Facebook @Dan Pandrea
pita cu untura. FOTO @ Facebook @Dan Pandrea

Pita cu untură, mâncarea studentului, la preț de cinci stele. De ce bunătăți s-au bucurat festivalierii de la Electric Castle.

Electric Castle, festivalul verii care se desfășoară la Castelul Banffy de la Bonțida vine cu muzică bună, dar și cu prețuri ridicate la meniurile afișate pe la terasele din satul transilvănean aflat la 30 de km de Cluj-Napoca.

Astfel, cei care au ajuns la Bonțida au avut surpriza să găsească prețuri cu mult mai mari decât cele de anul trecut, dată fiind creșterea prețului la alimente, dar și cererea mare, căci trebuie energie să reziști la nopți de concerte.

Concret, untura de porc servită pe o felie de pită cu adaos de ceapă verde și bacon costă 23 de lei, un preț destul de piperat pentru un produs cunoscut, pe vremuri, ca ”mâncarea studentului”, arată Știri de Cluj.

Potrivit listei de prețuri, postată de unul dintre cei prezenți la Electric Castle, ma sunt și variante ieftine pentru festivalieri, un mic și o bere, fiecare la 7 lei, dar și doze de bere ceva mai scumpe, la preț de bere servită în centrul Clujului, orașul de 5 stele.

Un ștrudel cu mere cu cremă de vanilie şi zahăr pudră la 250g costă 28 de lei, iar dacă se mai alege şi o doză de bere, mai trebuie să scoatem din buzunar încă 17 lei.

Sunt şi variante de meniu care conțin un sandwich cu parizer, cartofi prăjiți şi o cola zero, la care preţul începe de la 34 de lei.

În ultima seară a festivalului de la Electric Castle vor urca pe scenă printre alții Morcheeba, Subcarpați, Vița de vie și Filarmonica de Stat Transilvania, Tiga, Implant pentru Refuz, Bitză, Dirty Shirt, Rhadoo sau Sarmalele Reci.

Citește și: Ce nu se vede la Electric Castle. ”O poveste specială despre devotament”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel