Pistolarul din trafic, lăsat liber. Cosmin Andreica (EUROPOL) dă vina pe procurori
Cosmin Andreica, liderul sindicatului EUROPOL, dă vina pe procurori, după ce pistolarul din trafic din Dolj a fost lăsat liber.
Un șofer a fost amenințat cu pistolul în trafic. Imaginile au apărut în spațiul online. Totul a avut loc pe un drum în lucru, în apropiere de Craiova. Șoferul nu l-a lăsat pe tânărul cu BMW să se bage în faţa lui şi l-a forţat să oprească. Astfel, acesta din urmă a mers în marşarier sute de metri pentru a-l prinde.
VEZI ŞI Șofer amenințat cu pistolul în trafic
„Din nou este vorba despre aceleași măsuri preventive pe care trebuie să le aprobăm. În cazul de față a fost deschis un dosar penal. Avem aceste imagini care ne ajută foarte mult și gândiți-vă că în lipsa lor câți astfel de agresori scapă în trafic cu astfel de comportamente. Se pare că faptele prezentate în imaginile video nu au fost de natură a îndupleca procurorul și de a lua o măsură preventivă, mai ales că șoferul autoturismului a scăpat între timp de armă până a fost interceptat de poliție”, a comunicat Cosmin Andreica într-o intervenție la România TV.
"Ce trebuia să se întâmple?"
Andreica s-a arătat indignat de faptul că procurorii nu au considerat faptele destul de grave pentru a-l reține pe pistolar.
”Ce anume trebuia să se întâmple? Era clar că șoferul era agresiv, vedem perseverența sa, se întoarce după mașina cu care a interacționat, scoate pistolul pe geam. Vorbim de o agresivitate excesivă din partea acelui șofer. Sunt de aceeași părere că se impunea luarea unei măsuri preventive”, a mai adăugat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News