Data actualizării:
Data publicării:

Marilen Pirtea: Avem o problemă socială sensibilă, meseria îi atrage pe tineri

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Marilen Pirtea, rectorul UVT
Marilen Pirtea, rectorul UVT

Deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea arată cum s-ar putea recupera respectul pentru vocația de dascăl.

Recent, evaluările realizate de ONG-ul SuperTeach au arătat că în România meseria de profesor nu se află în top 15 profesii spre care copiii să aspire. Este o realitate foarte puțin convenabilă, de la care e însă important să pornească reformarea sistemului de învățământ și reforma educației în ansamblu, spun cei de la SuperTeach.

Deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea caută să indice posibile soluții la această problemă socială, deosebit de sensibilă: „Cred că chemarea unui profesor trebuie să primească din partea noastră, a tuturor celor care își asumă responsabilități publice, mult mai multă grijă și mai mult interes. Este timpul să considerăm că a readuce la un alt nivel respectul și aspirația pentru meseria de profesor devine un obiectiv de interes național.

Traversăm o perioadă destul de dificilă, să recunoaștem, dar tocmai acum merită să ne întrebăm dacă nu cumva acesta este și un moment propice, în care avem toate motivele ca să provocăm schimbarea fundamentală din educație, pentru a interveni profund în mecanismele și percepțiile despre vocația de profesor și a transforma mentalitățile rigide ale multora dintre formatorii noilor generații.

Modul cel mai direct în care putem schimba mentalitățile face apel la exemplele de urmat, dascălii admirabili și recunoscuți drept buni mentori ai copiilor și ai colegilor lor, profesorii cu talent pedagogic recunoscut. Ei sunt recunoscuți în fiecare școală, liceu, universitate, sunt reperele la care se raportează o întreagă comunitate. Spre aceste profesoare și acești profesori se îndreaptă cele mai realiste așteptări de reformă din educație.

Dacă aducem în centrul dezbaterilor din educație exemplele incontestabile de oameni respectați din școli, cu siguranță vom redeschide dorința tinerilor de a îmbrățișa această nobilă profesie. Este o șansă pe care nu o dăm doar tinerilor ce sunt astăzi în școli, ci și celor ce vor trece prin anii de școală în viitor, căci efectele modelelor educative se văd din generație în generație, pe un orizont de timp de zeci de ani”, conchide deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților., potrivit unui comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel