Ministrul a spus că publicarea noului Ordin vine să contraatace situația neplăcută prin care angajările din anumite unități medicale se fac și pe alte criterii decât cele ale competenței și meritului.
„Publicarea acestui Ordin şi elaborarea acestei metodologii este un răspuns la întrebările pe care de foarte mulţi ani le adresăm tuturor sindicatelor, spitalelor astfel încât să eliminăm angajările pe bază de orice altceva în afară de meritocraţie", a conchis ministrul.
Publicat în Monitorul Oficial
Potrivit aceleiași surse, miercuri a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul de ministru care face referire la exercitarea profesiei de medic stomatolog sau farmacist în România, atât în unitățile medicale publice, cât și în cele private, urmând ca în curând să fie publicată în transparență decizională și Legea profesiilor medicale.
„Astăzi (miercuri, n.r.) a apărut în Monitorul Oficial publicat Ordinul de ministru 895 privitor la exercitarea profesiei de medic stomatolog sau farmacist pe teritoriul României. De asemenea, în zilele următoare vor fi publicate în transparenţă decizională Legea profesiilor medicale, precum şi acea metodologie de organizare a concursurilor pentru medicii şi personalul medical , metodologie care are la bază un singur criteriu-meritocraţia", a spus Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a declarat că tot miercuri, Legea 282 din 2015 privind organizarea de transfuzie sanguină a fost modificată și că aceste schimbări vizează implementarea cerinţelor directivelor europene în contextul facilitării creșterii nivelului de Securitate transfuzională, asigurării optime a tratamentului și organizarea unui sistem național de hemovigilenţă funcțional.
„Am discutat zilele trecute despre modificarea Legii 282 din 2015 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină. În acest moment, aceste modificări pe care le-am promis se află în transparanţă decizională, iar schimbările preconizate se referă la implementarea cerinţelor directivelor europene, la crearea cadrului legale pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem informatic care să asigure transabilitate de la venă la venă, despre asigurarea creşterii nivelului de securitate transfuzională, asigurarea utilizării optime şi a raţionale a tratamentului transfuzional, organizarea unui sistem naţional de hemovigilenţă funcţional, precum şi alte lucruri care vor duce la îmbunătăţirea activităţii de transfuzie sanguină", a spus ministrul Sănătății.
Vezi și: MS a pus în dezbatere publică un proiect privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol