Data actualizării:
Data publicării:

PILON II PENSII, scandal. Tăierea cu 30% care NU REVOLTĂ pe nimeni. Reacție TRANȘANTĂ

Autor: Irina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp

În spațiul public, se vorbește tot mai des despre modificări privind pilonul II de pensii. 

PFP reacționează dur după ce în spațiul public au apărut informații despre pafonarea la 2,5% a contribuției de asigurări sociale a salariaților destinată fondurilor de pensii din pilonul II. În prezent, contribuția este de 5,1%, iar PFP se plânge că legea din 2004 prevede o contribuție de 6%, pe care guvernanții o promit în fiecare an. 

Reprezentanții Asociaţiei Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (PFP) subliniază că ”din stângăcie sau poate pentru a testa piaţa, fiecare ministru de finanţe a invocat posibilitatea naţionalizării sau desfiinţării acestor fonduri de pensii. Este clar că, deşi declaraţiile au fost retractate ulterior, această intenţie încă există, într-o formă sau alta. Ultimul pas în această direcţie este această nouă idee, de a reduce contribuţia la fondurile de pensii pilon II de la 6% la 2,5% (deci de mai mult de două ori). Este o idee la fel de nocivă ca şi naţionalizarea sau desfiinţarea acestor fonduri de pensii. În perioada post-revoluţionară, cu puţine excepţii, statul român a dovedit că nu este un bun administrator. Sistemul de pensii nu este o excepţie, deficitul acestuia adâncindu-se de la an la an şi fiind acoperit întotdeauna de la bugetul de stat”.

ASF susține că nu există discuţii privind modificarea modului actual de funcţionare a pilonului II de pensii.

”Niciun analist nu s-a mai sesizat, nu a mai țipat BNR, nu s-a mai dat cu fundul de pământ Moise Guran”

Jurnalistul Val Vîlcu subliniază că ”nimeni nu explică ce fac cu banii, de ce e nevoie ca statul să colecteze bani pentru ei și ei să împrumute statul cu acei bani, de ce nu se împrumută statul direct de la populație, de ce trebuie să fie un intermediar. În plus, presa spune că pensionarii vor suferi peste ani pentru că în loc de 6% au pus 5%. Eu pun următoarea întrebare: contribuțiile pentru asigurările sociale de sănătate erau de 14%, aproape 15% și au ajuns acum la aproximativ 10%, deci au scăzut cu 30%. Această situație afectează acum pacienții, nu în viitor, și niciun analist nu s-a mai sesizat, nu a mai țipat BNR, nu s-a mai dat cu fundul de pământ Moise Guran. Toți vrem sănătate ca afară, dar s-au redus contribuțiile la sănătate. Analiștii sunt îngrijorați că se va reduce pensia peste 20 de ani. Dacă te bate grija pentru cetățean, el astăzi are mai puține fonduri pentru sănătate, condiții mai proaste în spital, pentru că ai redus cu 30% contribuțiile la sănătate.”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel