Data publicării:

Pierderi de milioane de dolari din cauza breșelor de securitate. Plan în 10 pași, elaborat de experți

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un plan pentru reacția urgentă a companiilor în situația unor breșe de securitate, a fost elaborat de experți. 

Alegeri prezidentiale 2024

Experții estimează că breșele de securitate duc la pierderi de ordinul milioanelor de dolari și au întocmit un plan în 10 pași pentru reacția de urgență a companiilor care se confruntă cu astfel de situații, scrie Mediafax. 

Planul a fost prezentat pe blogul din România al producătorului de soluţii antivirus Eset: „păstrați-vă calmul, urmați planul de răspuns la incidente, evaluați amploarea incidentului de securitate și implicați departamentul juridic, sunt primii patru pași pe care trebuie să-i parcurgă reprezentanții unei companii atacate”.

Listă cu persoanele informate



Specialiștii spun că trebuie să fie stabilită lista cu persoanele care vor fi informate despre breșa de securitate și apoi să fie anunțate autoritățile, clienții, partenerii și angajații.

La final sunt procesul de recuperare și remediere ale datelor și întărirea sistemului pentru atacurile viitoare. Ultima etapă este învățarea din experiență prin studierea cazurilor cu răspunsuri slabe la un incident de securitate.

Plan întocmit de experți



Experții au întocmit planul în condițiile în care la nivel global, se estimează că breșele de date pot costa peste 4,2 milioane USD/incident. Aceste incidente au loc la o scară fără precedent, fiind direct corelate cu ritmul în care companiile își construiesc infrastructura digitală.

În SUA, de exemplu, numărul de breșe de securitate raportate până în cel de-al treilea trimestru al 2021 a depășit deja numărul total anunțat în 2020. În zilele noastre este nevoie de mult timp pentru ca o companie de mărime medie să identifice și să remedieze o breșă de date, aproximativ 287 de zile, scrie pe blogul producătorului de soluţii antivirus.

Peste 8.300 de alerte de securitate cibernetică, stopate în primele 9 luni ale anului

Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vine cu informaţii despre atacurile cibernetice dejucate în cursul acestui an.

”În primele 9 luni ale anului 2021, structura CERT-INT din cadrul DGPI a colectat și corelat peste 10.402.871.106 de evenimente, din care au fost extrase și evaluate peste 8.316 de alerte de securitate, comparativ cu primele 9 luni ale anului 2020 când au fost colectate și corelate peste 1.730.000.000 de evenimente, din care au fost extrase și evaluate peste 10.000 de alerte de securitate”, se arată într-un comunicat. 

Citește mai multe aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel