Pieleanu, după cutremurul din Turcia: De ce România nu ajută și Siria? În astfel de situații, ideologiile sau regimurile nu contează
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
INQUAM - INSTANT - BAZA 90 - AJUTOR PENTRU TURCIA
INQUAM - INSTANT - BAZA 90 - AJUTOR PENTRU TURCIA
 Un seism cu magnitudinea 7,8 a lovit luni Turcia şi Siria şi a provocat sute de morţi şi răniţi, au anunţat autorităţile din ambele ţări.

Până la momentul redactării acestei știri, România a decis să acorde ajutor umanitar doar pentru Turcia. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că România va trimite în Turcia o echipă de salvare RO-USAR formată din 60 de persoane şi 4 câini de căutare, precum şi trei aeronave, care vor transporta şapte tone de echipamente.

Pieleanu: Alta cred că ar trebui să fie poziția corectă a oficialităților din România 

Sociologul Marius Pieleanu a spus că România ar trebui să ajute și Siria, nu doar Turcia pentru că și această țară a fost lovită teribil de cutremurul de luni.

„Poziția corectă a oficialităților din România ar trebui să fie alta decât este acum. Vorbim de un ajutor umanitar pe care România îl oferă țărilor aflate în nevoie, într-o situație de criză și de urgență. În astfel de situații, ideologiile sau regimurile nu contează. Este vorba doar despre un ajutor umanitar. De aceea se cheamă umanitar pentru că se adresează, în primul rând, oamenilor, cetățenilor acelor țări, nu regimurilor politice trecătoare în istorie.

Nu înțeleg de ce România nu își manifestă disponibilitatea de a ajuta și statul sirian. Și în Siria sunt oameni aflați în nevoie după aceste nenorociri. Și ei trebuie ajutați! Nu mi se pare în regulă să ajutăm doar o singură țară. Aceste cutremure au afectat nu doar Turcia, ci și Siria. Sigur că, în mod natural, ajutorul nostru se duce către Turcia. Nu doar că ne-a dominat sute de ani și nu ne-a făcut pașalâc, tocmai pe ideea că eram foarte ascultători, și, da, există un anumit tip de empatie între cele două națiuni. Dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să ne oferim disponibilitatea de a ajuta și Siria”, a zis profesorul Marius Pieleanu pentru DC News.

Raed Arafat a menţionat că Forţele Aeriene Române din cadrul Ministerul Apărării au pus la dispoziţie trei avioane, care vor transporta 7 tone de echipamente de căutare-salvare, inclusiv corturi şi mâncare, deoarece echipele vor trebui să fie complet independente pentru o perioadă de cel puţin 14 zile.

„Primele două avioane (...) vor face două ore şi jumătate până la punctul unde vor ateriza, care este aeroportul din Adana, după care al treilea avion, la diferenţă de vreo două ore, va pleca cu restul echipamentelor", a spus el.

Arafat a adăugat că în cursul zilei s-a desfăşurat o videoconferinţă organizată de Comisia Europeană, la care au participat şi alte state europene care intenţionează să susţină Turcia.

„Aproape toată Europa se mobilizează şi vor veni foarte multe oferte şi deja multe au fost acceptate pe parcursul dimineţii", a spus Arafat.

VEZI ȘI: Studenții români din Turcia au scăpat ca prin minune, după ce hotelul în care erau cazați a suferit pagube majore. Ambasadorul României, clarificări despre intervenție - https://www.dcnews.ro/studentii-romani-din-turcia-au-scapat-ca-prin-minune-dupa-ce-hotelul-in-care-erau-cazati-a-suferit-pagube-majore-ambasadorul-romaniei-clarificari-despre-interventie_904500.html

Cutremurul cu magnitudinea 7,8, conform Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), a lovit centrul Turciei şi nord-vestul Siriei la ora locală 4.17 (1.17 GMT). Seismul a avut epicentrul în apropierea oraşului turc Gaziantep, nu departe de graniţa cu Siria.

Un alt seism, cu magnitudinea 6,7, a avut loc în aceeaşi regiune, aproximativ zece minute mai târziu, la ora 4:28 (1:28 GMT), la o adâncime de circa 9 kilometri, a indicat USGS.

VEZI ȘI: Mărmureanu, după al doilea cutremur extrem de puternic din Turcia: Nu am avut situația asta până acum! / Poate influența zona seismică Vrancea? - https://www.dcnews.ro/marmureanu-dupa-al-doilea-cutremur-extrem-de-puternic-din-turcia-nu-am-avut-situatia-asta-pana-acum-poate-influenta-zona-seismica-vrancea_904489.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel