Data publicării:
Piedone și-a lansat fiul în cursa pentru Primăria Sectorului 5: „Copiii își urmează părinții, ce văd în casă”
PUSL și-a lansat candidaturile pentru primăriile de sector din București.
Liviu Negoiță va candida la Primăria Sectorului 1, iar la Sectorul 3 va candida fostul consilier local din timpul mandatului lui Piedone la Sectorul 4, în persoana lui Vasile Negrilă.
La Sectorul 2, Cristian Popescu Piedone a declarat că așteaptă să vadă ce candidați lansează celelalte partide, existând posibilitatea unei alianțe, precum la Sectorul 4.
La Sectorul 4, PUSL are o alianță electorală cu Partidul Social Democrat și îl va susține pe Daniel Băluță.
La Sectorul 5, PUSL va merge mai departe cu președintele filialei și fiul lui Cristian Popescu Piedone, deputatul Vlad Popescu Piedone.
Cristian Popescu și-a motivat decizia lansării propriului fiu în cursa pentru funcția pe care o ocupă în prezent:
„S-a speculat că familia Piedone... știți. Fiecare în viață... copiii își urmează părinții, ce văd în casă. (...) Copilul vrea să fie ce a fost tatăl.”
Reamintim că săptămâna aceasta, după ce premierul Marcel Ciolacu a anunțat că PSD nu-l va susține pe liderul PUSL în cursa pentru Primăria Capitalei, Piedone a declarat că vestea îi face „viața mai luminată".
Reacția completă de atunci a lui Cristian Popescu Piedone:
"Această veste îmi face viaţa mai luminată, se clarifică apele. Aşa şi? Nu mă susţine PSD. (...) Nu mă sperie cu nimic. Dincontră, mă motivează, merg până la capăt, aşa cum am spus. Este păcat că PSD nu a vrut o victorie şi presupun că a vrut să plece dintr-o campanie foarte importantă, pe 9 iunie, cu o pecetă de învins.
Ei s-ar fi ajutat (n.r. dacă l-ar fi susținut). Pe mine mă ajută cetăţenii Bucureştiului. Credeţi că bucureştenii şi nu numai, România nu s-a săturat de politica asta doar de cancelarii pentru interese politicianiste? Este cazul să vină şi cineva din rândul lor, a crescut în rândul lor, a stat lângă ei, nu doar în preajma campaniilor electorale. Despre Piedone poţi să spui orice- nu poţi să spui că este un bun politician, dar este un bun manager, gospodar.
Nu sufăr nici de narcisism, nu vreau nici să mă laud. Laudele mele sunt voturile din ultimii 30 de ani. În acelaşi timp, le transmit domnilor de la PSD şi nu numai că voi avea susţinerea a mai multor partide. Important este că nu doar PSD sau PNL există în Bucureşti. Buturugile mici răstoarnă de fiecare dată carurile alegorice ale marilor partide", a declarat Cristian Popescu Piedone.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News