Data actualizării:
Data publicării:

Pictură și alte tehnici în dialog cu poezia bacoviană - @teliere creative pentru copii

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Atelier de exprimare creativă prin intermediul mijloacelor plastice – pictură, desen, colaj și tehnici de imprimare – având ca reper poezia bacoviană. Vom selecta, interpreta și transpune într-un limbaj vizual, elemente, culori și înțelesuri, ce țin de spectrul poeziei selectate pentru fiecare ședință în parte. 

În cadrul fiecărui atelier, vom parcurge un text în care vom identifica emoții și culori ca mai apoi să creăm pe o planșă propriul nostru univers de stări și simboluri cromatice, pornind de la o temă dată de coordonatoarea atelierului, artista Daniela Virlan.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 8-10 ani, iar cele patru ședințe vor avea loc în zilele de 28 aprilie, 5, 12 și 19 mai 2018.

Obiectivele vizează în general exprimarea plastică utilizând materiale și instrumente variate. Dezvoltarea sensibilității, imaginației și, nu în ultimul rând, familiarizarea copiilor cu opera lirică.

Prețul biletului de acces este de 5 lei/atelier/participant, la care se adaugă taxa de vizitare a muzeului, 4 lei/părinte și 2 lei/copil.

Înscrierea se face pe adresa de e-mail: [email protected]

– Înscrierea la atelier se face exclusiv la adresa de e-mail: [email protected], în limita locurilor disponibile (max. 15 participanți/ședință atelier);
– Copiii pot fi înscriși fie la toate cele patru ședințe organizate în cadrul unui modul, fie la una/mai multe dintre ele;
– La programele permanente pentru familii, cu program fix, anunțate de noi, înscrierea se face începând cu marțea din săptămâna în care se desfășoară programul, iar orice modificare în programul dvs., vă rugăm să fie semnalată din timp, pentru a oferi publicului nostru posibilitatea participării;
– La programele pentru școli, programările se fac din timp, cu cel puțin două săptămâni înainte față de data solicitată pentru desfășurarea atelierelor;
– Taxa de participare constă în achitarea biletului de atelier de 5 lei/copil și a biletului de vizitare a casei de 2 lei/ copil.

Atelierele creative organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, Casele Memoriale ale MNLR și Asocția MATKA se vor desfășura săptămânal în cadrul unui program complex de ateliere coordonate de Ana Catina, Mihaela Cîrjan, Valentina Iancu, Lea Rasovszky, Daniela Vîrlan.

Asociația MATKA PHI urmărește implicarea în acțiuni sociale, educaționale și culturale, precum și promovarea culturii și a artelor în general, cu un accent special pe arta contemporană. MATKA este o organizație non-guvernamentală, non-profit, înființată la începutul anului 2016, care își propune să îmbine empatia pentru situația în care se află nenumărate comunități defavorizate cu energia segmentului cultural – creativ, aflat în continuă expansiune, concretizare și afirmare. Printre obiectivele Asociației se numără intervenția culturală în scop social, promovarea artei, organizarea de evenimente culturale, sociale și comunitare, încurajarea educației, a unui mediu și a unui trai sănătos și creativ. Considerăm că educația prin cultură este una cu impact de lungă durată, care generează mentalități deschise și libere și indivizi creativi și sensibili la societate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel