Urmărește emisiunea live
Data publicării:

PIB-ul României, în creştere în primul trimestru. Date oficiale de la INS

Autor: Liana Ganea | Categorie: Economie
WhatsApp
Indicele Robor la trei luni a urcat la 7,97%. La începutul anului era 3,02% / Foto: Pexels
Indicele Robor la trei luni a urcat la 7,97%. La începutul anului era 3,02% / Foto: Pexels

Comparativ cu trimestrul IV din 2021, PIB a crescut în primele trei luni ale anului cu 5,2%, anunță INS. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 6,5% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.

Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul I 2022, a fost de 341.805,0 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,2% faţă de trimestrul IV 2021 și în creștere cu 6,5% față de trimestrul I 2021. Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 272.336,5 milioane lei preţuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 6,5 % faţă de trimestrul I 2021.

La creșterea PIB, în trimestrul I 2022 faţă de trimestrul I 2021, au contribuit în mod deosebit următoarele ramuri: Comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, transportul și depozitarea, hoteluri și restaurante (2,6%), cu o pondere de 20,5% la formarea PIB şi care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 12,2%; Informațiile și comunicațiile (1,8%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 23,3%; Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (0,7%), cu o pondere de 5,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 9,5%; Activitățile de spectacole, culturale și recreative; reparațiile de produse de uz casnic și alte servicii (0,2%), cu o pondere de 2,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 9,2%; Impozitele nete pe produs (0,4%), cu o pondere de 9,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creștere a volumului lor cu 4,0%.

O contribuţie negativă la creșterea PIB a înregistrat-o industria (-0,1%), cu o pondere de 25,8% la formarea PIB şi care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 0,3%. Contribuţii pozitive importante au avut: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 7,0%, contribuind cu 4,4% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final individual al administrației publice, al cărei volum s-a majorat cu 7,5%, contribuind cu 0,6% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final colectiv al administrației publice, al cărei volum s-a majorat cu 7,9%, contribuind cu 0,9% la creşterea PIB; Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat, revizuirea estimărilor pentru trimestrul I 2022 faţă de varianta „semnal” publicată în 17 mai 2022 fiind nesemnificativă. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel