Data actualizării:
Data publicării:

Piaţa Obor, închisă temporar de către comisarii ANPC

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Piaţa Obor, închisă temporar de către comisarii ANPC. Foto: Agerpres
Piaţa Obor, închisă temporar de către comisarii ANPC. Foto: Agerpres

Piaţa Obor a fost închisă temporar de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit unui anunţ postat la intrarea în piaţă. 

'În această unitate, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au dispus măsura de oprire temporară prestări servicii', scrie pe afişul de la intrarea în piaţă.

ANPC a demarat recent o serie de controale în toată ţara pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu.

Suspendarea activităţii pe o durată de cel mult 6 luni

Luni, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus suspendarea activităţii pe o durată de cel mult 6 luni pentru Piaţa Berceni, implicit a tuturor operatorilor economici care activau în interior, fiind retrase definitiv de la comercializare circa 900 kg de produsele alimentare cu deficienţe (preparate din carne şi produse lactate).

Au fost verificaţi 26 de operatori economici şi, în urma acestor acţiuni, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 136.000 lei.

Neregulile găsite

Printre cele mai importante deficienţe constatate în urma controalelor realizate luni în pieţele Sudului, Berceni, Olteniţei, Reşiţa şi Străduinţei din Capitală precum şi în magazinele din incintele acestora au fost:

utilizarea unor vitrine frigorifice igienizate necorespunzător (cu zone cu rugină); comercializarea unor legume şi fructe cu modificări organoleptice (consistenţă moale, mucegai, lovituri mecanice); nerespectarea temperaturilor recomandate de producător pentru preparatele din carne, mezeluri, produse lactate;

comercializarea unor produse nesigure; nerespectare condiţiilor de depozitare pentru membranele naturale; prezenţa mucegaiului, a exfolierilor de vopsea, pânzelor de păianjen, conductelor cu izolaţii realizate din saci din plastic (la nivelul tavanului);

pubele amplasate în vecinătatea imediată sau chiar cu contact cu ambalajele cu produse agricole; depozitarea excesivă a mărfurilor agricole în spaţiile dintre tarabe.

CITEȘTE ȘI: Claudiu Daniel Dolot, înlocuit la conducerea ANPC. Cine este noul președinte

CITEȘTE ȘI: ANPC a închis 28 de magazine în complexul Dragonul Roșu din Capitală. Amenzi de aproape 200.000 de lei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel