Data actualizării:
Data publicării:

Philips Healthcare pentru sud-estul Europei are un nou director general

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Alexandru Popescu a devenit,  de luni,    noul Director General Philips Healthcare pentru sud-estul Europei. 

Alegeri prezidentiale 2024

Principalele obiective ale noului director general Philips Healthcare sunt dezvoltarea strategică şi operaţională a business-ului, precum şi consolidarea poziţiei companiei ca lider în îngrijirea sănătăţii.

Alexandru Popescu va dezvolta şi implementa strategia Philips Healthcare în România şi în ţările din sud-estul Europei unde compania este prezentă. Alexandru Popescu are o experienţă de 15 ani în industria de sănătate şi comerţ, fiind specializat în achiziţii şi investiţii, branding şi identitate, precum şi în dezvoltarea companiei. A ocupat până în prezent funcţia de director executiv al Centrului de Radioterapie Amethyst, conducând operaţiunile companiei din România, Bulgaria şi Republica Moldova.

De-a lungul timpului, Alexandru Popescu a îndeplinit funcţii de conducere în companii medicale precum ISIDA, Regina Maria, Euromedic şi Medicover, având atât responsabilităţi operaţionale, cât şi strategice. "Viziunea noastră în ceea ce priveşte sănătatea are la bază un ciclu complet de la diagnostic la tratament, în care prioritatea noastră este pacientul. Ne focusăm pe inovaţii care vor facilita determinarea diagnosticului şi care se vor baza pe tratamente noninvazive. Ţinând cont de experienţa sa vastă din domeniul sănătăţii, sunt încrezător că Alexandru Popescu va avea un rol important pentru viziunea noastră şi va contribui la dezvoltarea companiei în zona de sud-est a Europei.", afirmă Robin van Rozen, general manager Philips pentru sud-estul Europei.

Alexandru Popescu a absolvit Falcultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi Masterul Business Administration al Universităţii din Ottawa. Pe plan personal, Alexandru Popescu este pasionat de sport şi marketing, fiind speaker asociat la Marketing Course Bucharest Business School.

Ce reprezintă  Philips Healthcare

Ca lider mondial în Îngrijirea sănătăţii, Philips Healthcare se ghidează după ideea confrom căreia pentru fiecare lucru pe care compania îl face există un pacient. Prin oferirea soluţiilor noi care îmbunătăţesc şi extind ideea de îngrijire în întreaga lume, Philips se dedică creării experienţei ideale pentru toţi pacienţii, fie ei tineri sau bătrâni.

Despre Royal Philips Olanda

Royal Philips din Olanda este o companie de tehnologie diversificată, axată pe îmbunătăţirea vieţii oamenilor prin inovaţii relevante în domenii precum Îngrijirea sănătăţii, Stil de viaţă şi Iluminat. Compania este lider în servicii cardiologice, terapie de urgenţă şi asistenţă medicală la domiciliu, soluţii economice de iluminat şi aplicaţii noi de iluminat, precum şi în domenii ca bărbieritul şi îngrijirea bărbaţilor şi igiena orală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel