Phenianul a anulat o întâlnire cu vicepreședintele SUA ”în ultimul moment”
Vicepreşedintele american, Mike Pence, urma să aibă o întâlnire cu o delegaţie de oficiali cu rang înalt nord-coreeni.
Întâlnirea ar fi avut loc în paralel cu Jocurile Olimpice de iarnă din Coreea de Sud. Această "scurtă întâlnire" a fost anulată de Phenian "în ultimul moment", a făcut cunoscut marţi Departamentul de Stat de la Washington, potrivit AFP.
Scopul întâlnirii
În cursul vizitei efectuate de Mike Pence la Pyeongchang pentru ceremonia de deschidere a JO, "s-a ivit posibilitatea unei scurte întâlniri cu liderii delegaţiei nord-coreene.
Vicepreşedintele american, Mike Pence, ”era dispus să beneficieze de această oportunitate cu scopul de a sublinia necesitatea pentru Coreea de Nord să îşi abandoneze programele ilegale de rachete balistice şi nucleare", a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, într-un comunicat.
[citeste si]
Amintim că la începutul lunii februarie Coreea de Nord a organizat o paradă militară la Phenian pentru a celebra împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea forţelor sale armate, ocazie cu care şi-a etalat rachetele balistice intercontinentale în ajunul deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă în Coreea de Sud.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News